Uniunea Europeană (UE) a acuzat joi Rusia că ”exacerbează” tensiunile cu Kievul, după anunţul potrivit căruia Moscova facilitează emiterea de...
Kim Jong Un, aflat în plin impas diplomatic cu Washingtonul, caută joi susţinerea lui Vladimir Putin, care, la finalul prmului lor summit, a îndemnat să se...
Noul preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat miercuri Occidentul să consolideze sancţiunile impuse Moscovei, care a decis să simplifice acordarea...
Parlamentul European (PE) a aprobat joi scutirea de vize a britanicilor care efectuează sejururi scurte în Uniunea Europeană (UE) după Brexit, inclusiv în...
Statele Unite au apărat, în Consiliul de Securitate, decizia lui Donald Trump de a recunoaşte suveranitatea Israelului în Platoul Golan - o poziţie unanim...
Liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah Hassan Nasrallah a îndemnat marţi la ”rezistenţă”, la o zi după recunoaşterea de către Statele Unite a...
Manifestaţii au avut loc marţi în numeroase oraşe, în Siria, în semn de protest faţă de recunoaşterea de către Statele Unite a suveranităţii...
Spectrul unui nou război între Israel şi mişcarea islamistă Hamas, care deţine controlul în Fâşia Gaza, a reapăraut la începutul acestei săptămâni,...
Preşedintele american Donald Trump a recunoscut ”formal”, luni, suveranitatea Israelului în Platoul Golan, în prezenţa premierului israelian Benjamin...
Ministrul israelian de Externe Israël Katz a anunţat duminică, pe Twitter, că preşedintele american Donald Trump va recunoaşte luni suveranitatea...
Druzii din Platoul Golan au manifstat împotriva declaraţiei preşedintelui american Donald Trump în favoarea unei recunoaşteri a suveranităţii Israelului...
Uniunea Europeană nu recunoaşte suveranitatea Israelului în Platoul Golan, a subliniat vineri o purtătoare de cuvânt UE la Bruxelles, în urma declaraţiilor...
Guvernul sirian a condamnat, vineri, declaraţii ale preşedintelui american Donald Trump, potrivit căruia a venit vremea ca Statele Unite să recunoască...
Emmanuel Macron a pledat, în cele 14 ore ale unei vizite la Salonul Agriculturii, cu o oră mai mult decât anul trecut, pentru o Europă care să-şi...
Parchetul spaniol a negat miercuri că procesul unor separatişti catalani - cu privire la rolul pe care l-au jucat într-o tentativă se secesiune în 2017 -...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat marţi ”minciunile” răspândite de extrema dreaptă franceză pe tema noului Tratat franco-german semnat la...
Emmanuel Macron şi Angela Merkel au semnat marţi, la Aachen, un tratat bilateral în vederea unei accelerări a convergenţei franco-germane şi care să...
Angela Merkel şi Emmanuel Macron semnează marţi un nou tratat în vederea unei consolidări a relaţiei franco-germane şi trimiterii unui mesaj de susţinere...
Şeful Guvernului din Gibraltar Fabian Picardo respinge orice idee a unei suveranităţi a Gibraltarului împărtăşite de Londra şi Madrid după Brexit,...
Parlamentari irakieni profită de vizita-surpriză a preşedintelui american Donald Trump în Irak şi cer forţelor americane să părăsească ţara, relatează...
Adunarea Generală (AG) a Naţiunilor Unite a ratificat miercuri - cu o foarte puternică majoritate - Pactul Mondial ONU privind Migraţiile, un text menit să...
Premierul britanic Theresa May a apreciat joi că negocierile cu privire la Brexit se află într-un moment ”crucial”, cu trei zile înaintea unui summit care...
Cei 27 au dat luni o primă unde verde acordului divorţului negociat cu Londra, ţinta unor critici virulente în Regatul Unit, lansând astfel o ultimă...
Un tweet virulent al lui Donald Trump despre apărarea europeană este un ”îndemn suplimentar” la înfiinţarea unei armate comune a Uniunii Europene, a...
Europa nu va putea să se apere fără ”o adevărată armată europeană”, dă asigurări Emmanuel Macron într-un interviu difuzat marţi de postul de radi...