Ministrul chinez de Externe Wang Yi s-a întâlnit vineri cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba şi i-a dat asigurări că Beijingul îndeamnă la respectarea ”suveranităţii şi integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor”, potrivit presei de stat chineze, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei doi miniştri s-au întâlnit în marja Adunţării Generale a ONU, la New York, în prima lor întâlnirte publică de la începutul intervenţiei militare ruse în Ucraina, la sfârşitul lui februarie.

Această întâlnire, care ar putea deranja Kremlinul, are loc în timp ce referenduri de anexare la Rusia au început vineri în patru regiuni ucrainene controlate în totalitate sau doar în parte de Moscova - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporijjea.

Aceste voturi - respinse drept ”simulacre” de Kiev şi Occident - marchează o escaladare a conflictului.

”Preşedintele Xi Jinping a subliniat că trebuie să fie respectate suveranitatea şi integritatea teritorială a tuturor ţărilor”, i-a spus Wang Yi omologului său ucrainean.

”Îngrijorările legitime ale tuturor părţilor în domeniul securităţii trebuie să fie luate în serios”, a subliniat Wang Yi, referindu-se la îngrijorările Rusiei faţă de extinderea NATO.

Cei doi miniştri au discutat la telefon, dar nu s-au mai întâlnit din februarie, un indiciu că Beijingul pare să vrea să-şi echilibreze mai mult poziţia - oficial neutră, dar adesea denunţată de către Occident ca prea conciliantă faţă de Moscova.

Wang Yi s-a întâlnit, săptămâna aceasta, la New York, cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

China s-a angajat mereu să promoveze negocieri de pace, fără să rămână niciodată cu braţele încrucişate, să arunce gaz pe foc sau să profite de situaţie şi să obţină beneficii persoanle”, i-a spus Wang Yi lui Dmitro Kuleba.

La finalul întâlnirii, Dmitro Kuleba a publicat pe contul de Twitter o fotografie în cre dă mâna cu omologul său chinez, cu streagurile ţărilor lor în fundal.

”Omologul meu a reafirmat respectarea de către China a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucranei şi respingerea sa a recurgerii la forţă ca mijloc de rezolvare a diferendelor”, a scris el în acest mesaj postat pe Twitter.

China şi Rusia s-au apropiat în ultimii ani, intensificându-şi relaţiile cu scopul de a contracara Statele Unite.

Beijingul a refuzat să condamne în mod public intervenţia militară rusă în Ucraina şi a criticat sancţiiunile impuse de către Occident Rusiei.

El şi-a reiterat, săptămâna aceasta, îndemnul la un ”armistiţiu” în Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.