Cel puţin 500 de tractoare şi aproximativ 2.000 de agricultori se îndreptau miercuri către Paris, către Esplanade des Invalides, în cadrul unei manifestaţii împotriva interzicerii neonicotinoizilor în cultivarea sfeclei de zahăr, anunţă în comunicate separate Federaţia Sindicatelor Exploatanţilor Agricoli (FNSEA) şi Prefectura parisului, relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numeroase sindicate şi asociaţii de agricultori, între care Uniunea Nţaională franceză a Producătorilor de cartofi (UNPT), Asociaţia Generală a Producătorilor de Grâu şi alte Cereale (AGPB) şi Asocialia Producătorilor de Porumb (AGPM), au răspuns apelului la protest.

Convoaie au sosit pe autostrăzile A13, A10, A6 şi A4 au ajuns miercuri dimineaţa la Porte de Versailles.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Un pic mai devreme, ambuteiaje însumau 354 de kilometri în Île-de-France, un nivel ”excepţional la această oră”, potrivit site-ului Sytadin.

Ele urmau să ajungă pe Esplanada Invalizilor, pe traseul rue de Vaugirard, bulevardul Pasteur, bulevardul Suffren şi bulevardul Motte-Picquet.

Prefectura de Poliţie a Parisului se aştepta la o circfulaţie rutieră ”foarte perturbată într-un permiteru larg” al bulevardului de la periferie în arondismentele VII şi XV.

Agricultorii urmează să se disperseze miercuri seara către periferie, la quai d'Issy. 

”Automobiliştilor li se recomandă puternic să ocolească larg acest sector”, avertizează autorităţile.

Guvernul francez a decis la 23 ianuarie să renunţe la autorizarea unor insecnticide neonicotinoide în cultivarea sfeclei de zahăr, în urma unei hotărâri a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) care stabileşte că orice derogare este ilegală.

Aceste substanţe toxice pentru albine - interzise din 2018 - beneficiau în Franţa de o derogare de doi ani, care a permis aplicarea lor preventivă pe sămânţa sfeclei de zahăr, pentru a o proteja de îngălbenire, o boală virală care ameninţă randamentul.

Subiectul neonicotinoizilor este ”partea de la suprafaţă a aisbergului”, declară AFP preşedintele FNSEA în Marele Bazin parizian Damien Greffin, un agricultor din Essonne, care evocă interzicerea insecticidului phosmet, care ”compromite” cultivarea cireşelor, sau a unui erbicid al andivelor.

El denunţă un ”măcel al filierelor agricole, unele după altele (...). În acest ritm, agrocultura franceză va dispărea”.

El subliniază că nu face ”apologia produselor fitosanitare”, dar că este în favoarea unei reintroduceri a neonicotinoizilor ”atât timp cât nu avem alte soluţii”.

FNSEA subliniază că în joc este ”suveranitatea alimentară”, ”afişată ca prioritate guvernamentală”.

Sindicatul cere Guvernului ”să treacă de la vorbe la fapte”.

Aceste proteste au loc la o zi după a cea de a treia zi de mobilizare împotriva reformei pensionării, al cărei proiect se află în prezent în examinare în Parlament.

Tot miercuri au fost anunţate perturbări în transportul feroviar în Île-de-France, după ce SNCF a anunţat o perturbare a traficului feroviar regional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.