Israelul, Egiptul şi Statele Unite s-au pus de acord asupra unui armistiţiu în sudul Fâşia Gaza, începând de la ora locală 6.00 (şi ora României),...
Un fost senator haitian, Joseph Joel John, în vârstă de 52 de ani, a pledat vinovat - într-un tribunal federal din Statele Unite - de orchestrarea împreună...
Scenariştii de la Hollywood au aprobat aproape în unanimitate acordul cu studiourile, punând capăt în mod oficial uneia dintre cele mai lungi greve din...
Ministerul Muncii anunţă că drepturile de pensie ale cetăţenilor români şi americani care lucrează pe teritoriul celuilalt stat vor fi asigurate reciproc,...
Fiul preşedintelui american Joe Biden, Hunter, în vârstă de 53 de ani, acuzat de faptul că a minţit la completarea unui formular în vederea...
Un ales trumpist de dreapta din Florida, Matt Gaetz, a depus o moţiune în vederea destituirii preşedintelui republican al Camerei Reprezentanţilor Kevin...
Decizia Congresului american de a adopta o lege provizorie a finanţării care nu prevede un ajutor Kievului nu înseamnă că susţinerea în valoare de miliarde...
Unul dintre reprezentanţii dreptei dure trumpiste americane, Matt Gaetz, anunţă duminică faptul că vrea să-l destituie pe preşedintele republican al...
Unul dintre cei 18 coinculpaţi împreună cu fostul preşedinte american Donald Trump, Scott Hall, în vârstă de 59 de ani, cu privire la încercări ilegale...
Germania - care se reînarmează după invazia Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, a aprobat joi achiziţionarea din Israel a unui sistem de apărare...
Administraţia Biden este în discuţii cu Vietnamul în legătură cu un acord pentru cel mai mare transfer de arme din istorie între foştii adversari din...
Cinci americani deţinuţi în Iran au plecat luni spre SUA în schimbul a cinci iranieni deţinuţi în SUA, dar şi a şase miliarde de dolari din fondurile...
Departamentul de Stat al Statelor Unite a salutat eforturile Turciei de a revigora acordul privind cerealele de la Marea Neagră, în ciuda faptului că nu a...
Rusia şi Coreea de Nord ”avansează” în negocierea unui eventual acord privind furnizarea de muniţie a diverse sisteme de armament, inclusiv artilerie,...
China şi Statele Unite au convenit luni să creeze un Grup de Lucru care să ”caute soluţii la probleme comerciale şi de investiţii şi să promoveze...
Un cetăţean american a fost plasat în detenţie provizorie de către un tribunal rus într-un dosar de spionaj din care se cunosc puţine detalii, anunţă joi...
Comisia Europeană a anunţat luni un nou acord cu Statele Unite referitor la transferul transatlantic de date, pentru a pune capăt incertitudinii juridice care...
Ankara va susţine aderarea Suediei la NATO, dacă Uniunea Europeană (UE) redeschide negocierile de aderare ale Turciei, anunţă luni preşedintele turc Recep...
Binance, cea mai mare platformă de criptomonede din lume, a încheiat un acord cu Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC), pentru a se...
Gigantul american al semiconductorilor Intel urmează să investească până la 4,6 miliarde de dolari, în vederea construirii unei instalaţii în Polonia şi...
Preţurile petrolului au scăzut joi cu peste 1%, după un declin de peste 3% în timpul tranzacţiilor, din cauza cererii slabe şi a unei informaţii conform...
Preşedintele american Joe Biden şi liderul republican Kevin McCarthy au ajuns la un ”acord de principiu” în vederea evitării intrării în incapacitate de...
Preşedintele american Joe Biden a declarat duminică că este dispus să reducă cheltuielile guvernului SUA, dar nu va accepta un acord cu republicanii din...
Coreea de Nord denunţă sâmbătă un acord încheiat de Coreea de Sud cu Statele Unite miercuri - ”Declaraţia de Washington” -, care le consolidează în...
Disney a depus plângere, miercuri, împotriva guvernatorului Floridei Ron DeSantis, considerând măsurile acestui tenor al dreptei americane, care a pus capăt...