Unul dintre reprezentanţii dreptei dure trumpiste americane, Matt Gaetz, anunţă duminică faptul că vrea să-l destituie pe preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, după ce acesta a reuşit să amâne o paralizie a administraţiei federale cu ajutorul democraţilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Intenţionez să depun o moţiune de destituire a preşedintelui (Kevin) McCarthy săptămâna aceasta”, a anunţat la CNN alesul din Florida Matt Gaetz.

”Cred că trebuie să mergem înainte cu un nou şef în care să putem avea încredere”, a declarat el.

Această iniţiativă fratricidă era de altfel aşteptată.

Kevin McCarthy, ales cu preţul multor compromisuri cu trumpiştii, a anunţat sâmbătă că este conştient că-şi riscă postul.

”Ştiţi ceva? Dacă trebuie să-mi risc postul pentru a apăra poporul american, o voi face”, a dat el asigurări.

Într-o ultimă încercare de a evita paralizia adminsitraţiei americane, o rezoluţie propusă de către Kevin McCarthy a fost adoptată de către Congres, cu doar trei ore înainte de ”shutdown”, cu susţinerea democraţilor.

O CONCESIE LA ALEGEREA HAOTICĂ A LUI MCCARTHY

Matt Gaetz militează, împreună cu alţi trumpişti, în favoarea unei reduceri drastice a cheltuielilor statului.

El l-a acuzat duminică pe Kevin McCarthy de faptul că i-a ”minţit pe conservatorii din Camera” Reprezentanţilor.

”Singurul lucru pe care toată lumea îl are în comun este că nimeni nu are încredere în Kevin McCarthy”, a tunat Matt Gaetz.

”Scopul lui Kevin McCarthy era să facă mai multe promisiuni contradictorii, pentru a întârzia (...) şi în final a arunca în aer garanţiile în privinţa cheltuielilor”, l-a acuzat el.

Kevin McCarthy a fost ales preşedinte al Camerei Reprezentanţilor - în al 15-lea tur de vot - în ianuarie, după ce trumpiştii au acceptat, într-un final, să-l susţină, în schimbul unor concesii, inclusiv a unei reveniri la posibilitatea va legiuitori individuali să convoace un vot în vederea unei destituiri a preşedintelui Camerei.

Această concesie l-a prins din urmă duminică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.