Un cetăţean american a fost plasat în detenţie provizorie de către un tribunal rus într-un dosar de spionaj din care se cunosc puţine detalii, anunţă joi agenţiile ruse de presă, după ce mai mulţi americani au fost condamnaţi în Rusia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit agenţiei Interfax, acest american - de origine rusă -, Gene Spector, care este acuzat de spionaj, a pledat vinovat şi a încheiat un acord de colaborare cu anchetatorii.

El riscă până la 20 de ani de închisoare.

Agenţia publică de presă RIA Novosti precizează că dosarul a fost clasat ”secret”, iar detalii nu sunt cunoscute.

În septembrie 2022, Gene Spector a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de ”corupţie” într-un dosar cu privire la o fostă asistentă a fostului vicepremier rus Arkadi Dvorkovici, condamnată, la rândul său, de justiţia rusă.

O primă condamnare, în 2021, în acest dosar de corupţie a fost anulată în apel, iar cazul a fost trimis înapoi la tribunal să fie examinat din nou, în iulie 2022.

Potrivit agenţiei oficiale ruse de presă Tass, Gene Spector s-a născut şi a crescut în Rusia şi s-a instalat în Statele Unite, unde a obţinut cetăţenia americană.

El ocupa postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al grupului de societăţi ruseşti Medpolimerprom.

În ultimii ani, mai mulţi cetăţeni americani au fost arestaţi şi condamnaţi la pedepse grele în Rusia.

Washingtonul acuză Moscova de faptul că vrea să facă schimb cu deţinuţi ruşi din Statele Unite.

În decembrie 2022, jucătoarea de baschet Brittney Griner, condamnată în Rusia de trafic de canabis, a fost eliberată în schimbul eliberării lui Viktor Bout, un negustor rus de armament, încarcerat în Statele Unite.

Jurnalistul american Evan Gershkovich de la Wall Street Journal (WSJ) a fost arestat în martie, în timpul unui reportaj la Ekaterinburg, în Ural.

El este acuzat de spionaj, o acuzaţie pe care o respinge.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.