Parlamentul georgian a votat marţi pentru a trece peste veto-ul prezidenţial pus legii privind "agenţii străini", în ciuda protestelor de amploare şi a criticilor internaţionale, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI UPDATE - UE "ia în considerare toate opţiunile", anunţă Bruxelles-ul după votul din parlamentul georgian. Alte reacţii din Europa

Sunt de aşteptat momente tensionate. Poliţia este mobilizată, iar protestatarii se află în faţa clădirii Parlamentului şi strigă "Ruşilor!" şi "Sclavilor!".

Ministerul de Interne al Georgiei a cerut protestatarilor să permită membrilor parlamentului să părăsească clădirea.

Înainte de vot, Şalva Papuaşvili, preşedintele parlamentului georgian, membru al partidului de guvernământ Visul Georgian, a trimis o lungă scrisoare omologilor săi europeni în care apără controversata lege privind "agenţii străini".

"Ceea ce continuă să ne frustreze este stigmatizarea acestei legi de către actorii interni şi externi, precum şi tendinţa acestora de a trage concluzii pripite", a scris el. "Sunt convins că timpul va arăta un singur lucru despre Legea privind transparenţa influenţei străine (anexată la scrisoare) - singurul său scop este menţinerea integrităţii sistemelor politice, economice şi de securitate şi consolidarea rezilienţei Georgiei în faţa ameninţărilor", a argumentat el.

Votul de marţi, prin care se ignoră obiecţiile formulate de preşedinta ţării, Salome Zourabichvili - ale cărei puteri sunt însă în mare parte ceremoniale -, pregăteşte terenul pentru ca preşedintele Parlamentului să semneze legea în zilele următoare.

Disputa cu privire la legea nou adoptată a ajuns să fie considerată un test cheie pentru a vedea dacă Georgia, care timp de trei decenii s-a numărat printre cele mai pro-occidentale state succesoare ale Uniunii Sovietice, îşi va menţine orientarea occidentală sau va pivota în schimb spre Rusia.

Proiectul de lege ar impune organizaţiilor care primesc peste 20% din finanţare din străinătate să se înregistreze ca "agenţi de influenţă străină", introducând, de asemenea, amenzi punitive pentru încălcarea legii, precum şi cerinţe de divulgare a informaţiilor.

Opozanţii proiectului de lege au organizat, timp de mai bine de o lună, unele dintre cele mai ample proteste pe care le-a cunoscut Georgia de la obţinerea independenţei faţă de Moscova, în 1991, odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Statele Unite, Marea Britanie şi Uniunea Europeană au criticat proiectul de lege, pe care grupurile de opoziţie georgiene l-au numit "legea rusească", spunând că este inspirat din legislaţia rusă folosită pentru a viza oponenţii Kremlinului lui Vladimir Putin.

Rusia este nepopulară în rândul multor georgieni din cauza sprijinului acordat regiunilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, iar opinia publică susţine în general aderarea la UE şi NATO.

Statele Unite au ameninţat că vor sancţiona oficialii georgieni care votează pentru proiectul de lege, ceea ce reprezintă o schimbare majoră în politica americană faţă de ceea ce fusese una dintre cele mai pro-occidentale ţări care au ieşit din Uniunea Sovietică.

Guvernul georgian a acuzat ţările occidentale de şantaj din cauza opoziţiei lor faţă de proiectul de lege şi a declarat că acesta este necesar pentru a le împiedica să antreneze Georgia într-un război cu Rusia.

Rusia neagă orice rol în susţinerea proiectului de lege, pe care l-a apărat de criticile occidentale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.