Patriarhul Chiril, conducătorul Bisericii Ortodoxe ruse, a cărui susţinere a ”operaţiunii militare speciale” a lui Vladimir Putin în Ucraina i-a...
Preşedintele Consiliului European Charles Michel, care reprezintă statele membre ale Uniunii Europene (UE), i-a cerut vineri preşedintelui rus Vladimir Putin,...
Biserica Ortodoxă Ucraineană aflată în subordinea Patriarhiei de la Moscova propune organizarea unei procesiuni, de Paşte, către oraşul asediat Mariupol,...
O mică biserică ortodoxă rusă a ars de Paşte, la Paris, iar pista unui incendiu accidental era privilegiată, potrivit pompierilor, relatează AFP.
Reprezentanţii speciali ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi ai Consiliului Europei au făcut apel, joi, la Rusia să înceteze...
Coaliţia eteroclită a premierului israelian Naftali Bennett şi-a pierdut miercuri majoritatea în Parlament, în urma ieşirii din aceasta a unei deputate din...
The Rubin Museum of Art din New York a declarat săptămâna aceasta că va returna două artefacte antice despre care cercetătorii cred că au fost furate din...
Şeful autorităţii judiciare iraniene Gholamhossein Mohseni Ejei a anunţat duminică faptul că a ordonat ”unităţilor judiciare şi procurorilor din...
Varianta omicron a noului coronavirus perturbă Crăciunul, iar în weekendul Crăciunului aproape 6.000 de zboruri au fost anulate de companii aeriene, iar alte...
Papa Francisc a îndemnat sâmbătă, în ziua Crăciunului, la ”dialog” pentru ”a nu lăsa să se răspândească metastazele unui conflict cangrenat”...
Papa Francisc i-a îndemnat pe credincioşi să ”iubească micimea”, într-o nouă pledoarie în favoarea smereniei, în slujba din noaptea de Crăciun, în...
O adevărată ”explozie” a variantei omicron a noului coronavirus umbreşte, al doilea an la rând, sărbătorile de la sfârşitului anului, iar un val de...
Premierul britanic Boris Johnson îi îndeamnă pe britanici, în mesajul său de Crăciun, să se vaccineze împotriva covid-19, cu ”prima”, ”a doua”...
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus avertizează împotriva ”iluziei” potrivit căreia este de ajuns...
Un ales republican din Kentucky se află în centrul unei polemici, după ce a publicat o fotografie în care apare împreună cu familia, zâmbind, în faţa...
Guvernul a transmis, joi, după discuţia premierului Nicolae Ciucă cu reprezentanţii cultelor religioase, că Guvernul susţine şi promovează libertatea...
Familia Biden şi-a decorat primul brad de Crăciun la Casa Albă cu originalitate şi satiră, agăţând în pom imagini cu predecesori de-ai lor, precum cuplul...
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas îndeană Israelul să-şi ”asume întreaga responsabilitate” a deciziei preşedintelui israelian de a aprinde...
Ministerul afgan al Promovării Virtuţii şi Prevenirii Viciului îndeamnă televiziunile afgane să nu mai difuzeze seriale în care apar femei, în cadrul unor...
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, vineri, după şedinţa de Guvern în care s-au stabilit noile măsuri de restricţie, în contextul valului 4 al...
Armata franceză l-a ucis sâmbătă, în Mali, pe liderul jihadist Nasser Al Tergui, comandantul katibei de la Gourma a Grupului de Susţinere a Islamului şi...
Armenia şi Azerbaidjanul au adus luni un omagu miilor de victime ale războiului pe care l-au purtat în toamna trecută în vederea preluării controlului...
Patru persoane au fost arestate joi, la o zi după o ameninţare cu un atentat la o sinagogă din Hagen (vest), în toiul sărbătorii evreieşti Yom Kippur, la...
Poliţia germană a efectuat mai multe arestări, la o zi după o ameninţare cu un atac vizând o sinagogă, la Hagen, în vestul Germaniei, în toiul...
Şase palestinieni - inclusiv un fost lider al unei gruppări armate - au evadat luni dintr-o închisoare din Israel, printr-un tunel săpat sub o chivetă,...