Mişcarea islamistă palestiniană Hamas îndeană Israelul să-şi ”asume întreaga responsabilitate” a deciziei preşedintelui israelian de a aprinde duminică prima lumânare a sărbătorii tradiţionale Hanuka într-un lăcaş disputat la Hebron, în Cisiordania ocupată, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Biroul preşedintelui israelian Isaac Herzog a anunţat că urmează să participe la Hebron la această ceremonie, la Cavoul Patriarhilor - Moscheea lui Ibrahim pentru musulmani.

Acest loc - al doilea cel mai sfânt al iudaismului - este, de asemenea, venerat de către musulmani.

În Hebron, cel mai mare oraş din Cisiordania, trăiesc aproximativ 1.000 de evrei - sub protecţie militară -, în mijlocul a aproximativ 200.000 de palestinieni.

Colonizarea israeliană a teritoriilor ocupate este considerată ilegală în dreptul internaţional.

Israelul ”este necesar să-şi asume întreaga responsabilitate a consecinţelor acestei agresiuni”, a denunţat vineri într-un comunicat  Ismail Redwan, un oficial de rang înalt din cadrul Hamas.

Aprinderea lumânării este ”o provocare faţă de sentimentele palestinienilor şi o profanare flagrantă a caracteruluisacru  al moscheei”, a denunţat el, îndemnându-i pe palstinienii din Cisiordania şi din Hebron ”să respingă această provocare”.

Anunţul preşedinţieiisraeliene a înfuriat, de asemenea, Partidul Meretz (stânga, anticolonizare).

Regatul Unit a clasat vineri în mod oficial Hamasul, care se aflăla putere în enclava palestiniană Fâşia Gaza, drept organizaţie teroristă.

Până acum, doar aripa armată a Hamas - Brigăzile Ezzedine al-Qassam - era interzisă în regat, în pofida faptului că mişcarea islamistă se află deja pe lista neagră cu organizaţii teroriste a Statelor Unite şi Uniunii Europene (UE), din care regatul a ieşit în 2020.

Această interdicţie se aplică de-acum şi aripii politice a Hamas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.