Ministerul afgan al Promovării Virtuţii şi Prevenirii Viciului îndeamnă televiziunile afgane să nu mai difuzeze seriale în care apar femei, în cadrul unor noi ”directive religioase” difuzate în weekend, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Televiziunile trebuie să evite să arate foiletoane şi seriale în care joacă femei”, se arată în documentul taliban vizând presa.

Ministerul taliban le cere de asemenea să facă în aşa fel încât femeile să poarte ”vălul islamic” pe ecran, fără să precizeze dacă se referă la o simplă eşarfă - purtată deja, de obicei, la televiziunile afgane - sau despre un văl care să acopere şi mai mult.

”Nu este vorba despre reguli, ci despre directive religioase”, declară AFP un purtător de cuvânt al ministerului, Hakif Mohajir.

Televiziunile afgane sunt îndemnate totodată să evite programe ”opuse valorilor islamice şi afgane” şi care insultă religia sau ”îl arată pe profet şi pe însoţitorii săi”.

Aceasta este prima oară când acest minister încearcă să reglementeze televiziunea afgană de la preluarea puterii de către talibani, la jumătatea lui august.

În timpul primului lor regim, în perioada 1996-2001, Ministerul Promovării Virturţii şi Prevenirii Viciului - însărcinat să vegheze la respectarea zilnică a ”valorilor islamice” de către populaţie - era temut din cauza fundamentalismului şi pedepselor pe care le aplica.

Talibanii au interzis atunci televiziunea, cinematograful şi toate formele de divertisment, pe care le considera imorale.

Oamenii surprinşi uitându-se la televizor erau pedepsiţi, iar echipamentul le era distrus.

Deţinerea unui magnetoscop se pedepsea cu biciuirea în public.

O vreme, televizoare au fost văzute atunci ”spânzurate” de lampadare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.