Preşedintele Klaus Iohannis a declarar, cu ocazia lansării Raportului de Ţară privind Clima şi Dezvoltarea, elaborat de Banca Mondila, în cooperare cu...
Una dintre figurile stângii radicale în Germania pune luni bazele unui nou partid populist care vrea să facă concurenţă extremei drepte, aflată în plină...
Preşedintele american Joe Biden îi primeşte vineri la Casa Albă pe preşedinţii Consiliului European Charles Michel şi Comisiei Europene (CE) Ursula von der...
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi,un mesaj în deschiderea „Climate Change Summit. Solutions for the Future”, prezentat de către...
Activista ecologistă suedeză Greta Thunberg a fost condamnată miercuri la plata unei noi amenzi, de către un tribunal din Malmö, cu privire la ”nesupunere...
Florin Stoican, geolog, conservaţionist, co-fondator al Parcului Naţional Buila Vânturariţa şi al Parcului Natural Văcăreşti şi unul dintre iniţiatorii...
Guvernul cancelarului german Olaf Scholz, subminat de disensiuni, pare luni mai slăbit ca niciodată după o înfrângere dură în două scrutine regionale care...
Mont Blanc, un vârf în Europa Occidentală, avea la o măsurătoare efectuată în septembrie o altitudine de 4.805,59 metri, cu 2,22 de metri mai mică decât...
În California, tinerii rechini albi nu se aventurează niciodată în apropierea plajelor din jumătatea nordică a Californiei. Însă, odată cu încălzirea...
Climate Change Summit, primul şi cel mai amplu eveniment din Europa Centrală şi de Est dedicat schimbărilor climatice, transformă Bucureştiul pe 19 şi 20...
Preşedintele american Joe Biden, care vrea să afirme prezenţa americană împotriva Chinei la Oceanul Pacific, a anunţat luni că recunoaşte în mod oficial...
Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) a fost înfrânt în alegerile municipale de duminică de la Nordhausen şi a ratat să preia...
Regele Charles al III-lea, cunoscut prin convingerile şi angajamentul sale ecologice, a pledat joi în favoarea apărării mediului, în Senatul francez, în cea...
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat o amânare a mai multor măsuri-far ale politicii Regatului Unit în lupta împotriva modificărilor climatice, o...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la New York, la Summitul privind Ambiţiile Climatice, că ţara noastră va elimina treptat cărbunele până...
John Kerry, emisarul special pentru climă al preşedintelui SUA, a declarat joi într-un interviu pentru Reuters că ţări precum România şi Bulgaria ar putea...
Patru persoane au murit, iar alte zeci de persoane au fost date dispărute în ura unor ploi diluviene, în sud-vestul Chinei, săptămâna trecută, anunţă...
Poluarea atmosferică reprezintă un risc mai mare la adresa sănătăţii mondiale - prin boli pulmonare, cardiace, AVC şi cancer - decât tabagismul sau...
Preşedintele american Joe Biden, care desfăşoară o activitate diplomatică intensă în Asia cu scopul de a contracara China, urmează să efectueze o vizită...
China şi Statele Unite au convenit luni să creeze un Grup de Lucru care să ”caute soluţii la probleme comerciale şi de investiţii şi să promoveze...
Un record înregistrat luni în Franţa a fost bătut, iar ziua de marţi este cea mai caldă zi înregistrată în Franţa după data de 15 august, cu un...
Cel puţin 49 de persoane au murit în India, dintre care nouă în urma surpării unui templu, în urma unor inundaţii masive şi alunecări de teren...
Preşedintele democrat american Joe Biden pozează în campion al luptei împotriva modificărilor într-un cadru grandios - al Marelui Canion - în campania...
Cel puţin 33 de persoane au murit, iar alte 18 au fost date dispărute după cele mai intense ploi înregistrate la Beijing, anunţă miercuri autorităţile, un...
Preşedintele american Joe Biden urmează să oprească, marţi, exploatarea uraniului într-o zonă vastă, în jurul Marelui Canion, primul său anunţ în...