Preşedintele american Joe Biden îi primeşte vineri la Casa Albă pe preşedinţii Consiliului European Charles Michel şi Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen la un summit UE-Statele Unite, care să transmită un mesaj de unitate cu privire la Fâşia Gaza şi Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această reuniune la vârf are loc pe fondul unei multiplicări a crizelor în lume, inclusiv Războiul între Israel şi Hamasul palestinian.

Liderii american şi europeni vor să afişeze un front unit şi să pledeze în favoarea unei consolidări a ”parteneriatului (lor) strategic”.

Preşedinta CE Ursula von der Leyen a făcut o legătură între războiul purtat de Rusia în Ucraina şi cel al Hamasului împotriva Israelului, într-un discurs, joi, în care aprecia că ”aceste două crize, oricât de diferite ar fi ele, îndeamnă Eurpa şi America să ia poziţie şi să ia poziţie împreună”, pentru a ”ne proteja democraţiile”.

Europenii şi americanii caută să evite deschiderea unui al doilea front cu Hezbollahul libanez şi o escaladare regională a unor ramificaţii imprevizibile.

”Este deosebit de important să ne dublăm eforturile, pe ambele maluri ale Atlanticului, pentru a veghea ca acest conflict să nu se extindă dincolo de frontierele lui”, dădea asigurări unor jurnalişti, înaintea summitului, un oficial european, sub acoperirea anonimatului.

El consideră că acest summit constituie o ocazie de a ”transmite mesaje clare şi unite tuturor părţilor în conflict” - şi anume susinerea Israelului şi trimiterea de ajutoare umanitare palestinienilor asediaţi în Fâşia Gaza.

ASIGURĂRI

Însă este vorba de mai multe fronturi, iar una dintre mizele summitului este de a afişa o susţinere continuă şi puternică Ucrainei, în contextul unei anumite incertitudini la Washington, din cauza crizei care paralizează Congtresul american.

Preşedintele american, care tocmai s-a întors dintr-o vizită periculoasă în Israel, miercuri, s-a adresat joi seara americanilor, pentru a încerca să-i unească în spatele Israelului şi Ucrainei şi a smulge un consens politic de care ere nevoie pentru a finanţa aceste două cauze.

Miza este uriaşă, pentru că ajutorul este ţinut ostatic de această paralizie, iar Statele Unite se îndreaptă către o nouă criză bugetară - ”shutdown” - la 17 noiembrie, din cauza unui Congres divizat şi subminat de certuri în opoziţia republicană, care-şi caută un nou nou ”speaker”.

Biden urmează să încerce, din nou, să le ofere asigurări europenilor.

Preşedintele Consiliului European Charles Michel se declara joi, în faţa presei, ”extrem de încrezător” că preşedintele american va face tot posibilul pentru a confirma ajutorul.

Pe agenda summitului se află şi problema sensibilă a unei mai mari implicări a unor ţări terţe, prin care Rusia încearcă să ocolească sancţiunile internaţionale care i-au fost impuse.

”Depunem eforturi să închidem toate uşile” care permit o scurtcircuitare a acestor sancţiuni, declara Charles Michel.

Precedentul summit între liderii europeni şi american a avut loc la Bruxelles, în iunie 2021.

CONTENCIOSUL OŢELULUI

Însă geopolitica nu este singura miză a acestui summit, în contextul în care, potrivit FMI, principalele economii mondiale dau semne de slăbiciune.

Uniunea Europeană şi Statele Unite au de soluţionat diferende comerciale - inclusiv cel cu privire la importuri europene de oţel, cărora Donald Trump le-a impus în 2018 taxe vamale.

Aceste taxe au fost suspendate în 2021, însă ar putea fi reimpuse în cazul în care nu se ajunge la un acord până la sfârşitul lui octombrie.

UE speră la un acord privind minerale esenţiale, necesare tranziţiei ecologce. Este vorba despre suprimarea unor elemente deiscriminatorii prezente în marele plan american de luptă împotriva modificărilor climatice - IRA - adoptat în vara lui 2022.

Comisarul european însărcinat cu Comerţul Valdis Dombrovskis aprecia marţi, în marja unei reuniuni a miniştrilor europeni ai Finanţelor, la Luxemburg, că un acord între UE şi America în sectoarele oţelului şi aluminiului şi cu privire la aprovizionarea cu minerale esenţiale ar putea fi anunţat în cursul acestui summit.

”Nu suntem încă aici. Încă mai avem de depăşit divergenţe”, adăuga el.

Împotriva urgenţei climatice, UE intenţionează să exercite presiuni asupra Washingtonului şi să îndemne Satele Unite să facă mai mult.

”Vom insista de asemenea asupra faptului că unul dintre principalele puncte de pe ordinea de zi va fi să îndemnăm Statele Unite să acţioneze în (lupta împotriva modificărilor) climatice”, declară oficialul european citat.

Cei 27 s-au pus de acord ca UE să apere, la viitoarea COP28, la începutul lui decembrie, la Dubai, eliminarea combustibililor fosili arşi fără captarea CO2, prin atingerea vârfului consumului mondial încă ”din acest deceniu”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.