Liderul democraţilor în Senatul american, Chuck Schumer, cere joi să se organizeze alegeri în Israel şi-l cataloghează pe premierul Benjamin Netanyahu drept...
Fostul preşedinte american Donald Trump anunţă că va elibera persoanele încarcerate cu privire la participarea la asaltul de la Capitoliu în 2021 imediat ce...
Douăzeci şi opt de ţări au participat la o reuniune ministerială, o continuare a unei reuniuni internaţionale consacrate susţinerii Ucrainei de la 26...
Moscova a convocat-o joi pe ambasadoarea Satelor Unite în Rusia, Lynne Tracy, în semn de protest faţă de ”tentative de amestec” ale unor organizaţii...
Premierul suedez Ulf Kristersson se află într-o vizită la Washington, unde şeful diplomaţiei americane Antony Blinken urmează să primească oficial...
Un fost colonel care lucra pentru armata americană în cadrul Forţelor Aeriene americane (US Air Force), David Franklin Slater, în vârstă de 63 de ani, a...
Premierul ucrainean Denîs Şmîhal insistă luni ca Occidentul să transfere Kievului active ruseşti blocate în valoare de 300 de miliarde de euro, pentru a...
Senatul SUA, cu majoritate democrată, a aprobat joi un proiect de lege privind cheltuielile temporare pe termen scurt pentru a evita o închidere parţială a...
De la începutul Războiului din Fâşia Gaza, ”peste 25.000” de femei şi copii palestinieni au fost ucişi, estimează şeful Pentagonului şi spionajul...
Statele Unite condamnă joi seara drept ”iresponsabile” declaraţii ale preşedintelui rus Vladimir Putin, care a avertizat Occidentul într-un discurs cu...
Noua Zeelandă a desemnat joi întreaga mişcare islamistă palestiniană Hamas drept o ”entitate teroristă”, una dintre puţinele ţări din Occident care...
Pentagonul examinează dacă să recurgă la ultima sursă de finanţare pe care o mai are la dispoziţie pentru a ajuta Ucraina împotriva Rusiei, fără să...
Departamentul de Stat american refuză să comenteze cu privire la dezvăluiri referitoare la un eventual schimb de deţinuţi între Statele Unite şi Rusia în...
Statele Unite au sancţionat 14 petroliere ale unei ”flote fantomă” folosită de Moscova pentru a ocoli plafonarea impusă de ţări din Occident preţului...
Franţa a format aproximativ 10.000 de militari ucraineni de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, atât pe teritoriul francez, cât şi în Polonia, în...
Guvernul a anunţat că, potrivit unei prevederi aprobate de către Executiv pe 8 februarie, angajaţii din administraţia publică centrală beneficiază de...
Justiţia americană a inculpat un lider al unei bande yakuza, sindicate ale crimei organizate în Japonia, cu privire la trafic de material nuclear provenind din...
Justiţia haitiană a inculpat aproximativ 50 de persoane - inclusiv pe fosta Primă Doamnă Martine Moïse, un fost premier şi un fost şef al poliţiei - cu...
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că Rusia ”se opune în mod categoric” desfăşurării de armament nucelar în spaţiu, după ce Statele Unite au...
Uniunea Europeană (UE) a înfiinţat în mod oficial, luni, ”Aspides” (”scut” în greaca veche), o misiune pe o perioadă de un an, condusă de Grecia...
Ministrul chinez însărcinat cu Securitatea Publică Wang Xiaohong i-a cerut în weekend, într-o reuniune la Viena, secretarului american însărcinat cu...
Secretarul de Stat american Antony Blinken le-a transmis îngrijorarea sa omologilor săi indian şi chinez cu privire la faptul că Rusia dezvoltă o armă...
Cancelarul german Olaf Scholz a semnat vineri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat într-o vizită la Berlin, un acord de securitate catalogat...
Ministerul rus de externe acuză vineri Statele Unite de faptul că reacţionează ”pripit” după ce şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a apreciat...
Moartea opozantului rus Aleksei Navalnîi, ”în cazul în care se confirmată, este o teribilă tragedie”, apreciază vineri, într-un interviu acordat...