Echipajele ISU Bucureşti-Ilfov au înregistrat, până vineri seară, 134 de intervenţii pentru extragerea apei, cele mai afectate zone fiind sectoarele 2 şi 3...
Puţini sunt cei care cunosc întreg procesul prin care este produsă apa potabilă de care se bucură peste 2,2 milioane de locuitori ai capitalei. Acesta este...
Milioane de metri cubi de apă, tratată cu clor, considerat cel mai bun dezinfectant, ajung anual în sute de mii de gospodării din Bucureşti după ce trec...
Andrei Hostiuc, directorul Departamentului Sănătate, Securitate şi Mediu din cadrul Apa Nova, a declarat marţi, la o întâlnire cu presa, că amenda în...
Compania Ana Nova Ploieşti anunţă, duminică după amiază, că verificările realizate de laboratorul mobl al firmei arată că că „parametrii de...
Direcţia de Sănătate Publică Prahova a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că menţine interdicţia privind consumul apei în zonele de...
Compania Apa Nova Ploieşti, care s-a confruntat, sâMbătă, cu o avarie din cauza căreia apa a devenit nepotabilă în centrul şi în zona de nord a oraşului...
O avarie majoră s-a rodus sâmbătă în sistemul de alimentare cu apă în zona centrală şi de nord a Ploieştiului, Direcţia de Sănătate Publică Prahova...
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că, începând de luni, între Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi Apa Nova nu mai există acel...
Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a anunţat luni că depune plângere penală împotriva ministrului Sănătăţii Sorina Pintea pentru declaraţiile...
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la recentul incident legat de posibila lipsă de potabilitate a apei în anumite sectoare din Bucureşti şi...
Situaţia furnizării apei potabile în municipiul Bucureşti a fost şi este sub control, iar apa furnizată a fost şi este potabilă, afirmă directorul...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi seara, la Digi24, că nu ştie dacă nu cumva subiectul privind clorul din apa furnizată de...
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, joi după-amiază, că rezultatele analizelor de laborator făcute de Direcţia de Sănătate Publică (DSP)...
Administraţia Naţională Apele Române afirmă că apa brută de pe cursul râului Argeş s-a încadrat în parametrii pentru tratare în vederea...
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat că analizele efectuate în laboratoarele DSP pe probe prelevate din apa furnizată în sectoarele 5 şi 6 au...
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţă că a cerut Corpului de control să facă verificări după incidentul legat de potabilitatea apei din...
Compania Apa Nova anunţă joi dimineaţă că rezultatele analizelor din ultimele ore reconfirmă şi atestă calitatea şi potabilitatea apei în Bucureşti,...
Reprezentanţii Apa Nova afirmă că Administraţia Naţională Apele Române, care asigură la nivel naţional administrarea apelor de suprafaţă şi care...
Compania Apa Nova precizează, după ce bucureştenii au reclamat mirosul puternic de clor al apei de la robinet, că deprecierea temporară a calităţii apei...
Apa Nova Bucureşti, companie responsabilă cu gestionarea resurselor de apă şi canalizare în Municipiul Bucureşti, conform Contractului de Concesiune semnat...
Ministrul austriac de Externe, care a făcut valuri în presă valsând cu Vladimir Putin la nunta ei, a recidivat şi a dansat samba şi bossa nova cu omologi...
Apa Nova şi-a lansat o nouă identitate vizuală - spot şi logo - şi explică beneficiarilor procesul de furnizare a apei, serviciile pe care compania le oferă.
Cele 17 fântâni din centrul Capitalei, printre care şi fântâna Unirea, vor fi reabilitate, Apa Nova urmând să investească 7 milioane de euro în lucrări...
Apa Nova Bucureşti (ANB) a inaugurat joi noul său "Centru Relaţii Clienti", unde, potrivit oficialilor companiei, timpii de aşteptare şi de răspuns la...