Preşedintele iranian Ebrahim Raisi urmează să efectueze miercuri o vizită de stat de două zile în Siria - prima a unui şef de stat iranian de la începutul...
Reprezentanţi palestinieni şi israelieni participă duminică la o reuniune ”politico-securitară”, în oraşul iordanian Aqaba, pentru a discuta despre o...
Secretarul de Stat american Antony Blinken efectuează luni o vizită-fulger - prevăzută de mult timp - la Tel Aviv şi Ierusalim, iar marţi la Ramallah, după...
Secretarul de Stat american Antony Blinken a sosit, duminică, în prima etapă a unui turneu-fulger în Orientul Mijlociu, în toiul unei intensificări a...
Israelul denunţă o reuniune ”absurdă” şi ”patetică” a Consiliului de Securitate al ONU, pe tema vizitei unui ministru israelian extremist pe...
Facţiunile palestiniene semnează joi, la Alger, un acord de reconciliere, prin care se angajează să organizeze noi alegeri legislative şi prezidenţiale în...
Preşedintele Autorităţii Palestiniene (AP) Mahmoud Abbas acuză Israelul, la tribuna Adunării Generale a ONU, de faptul că ”nu crede în pace” şi că...
Poliţia din Berlin anunţă vineri că a deschis o anchetă cu privire la o presupusă ”incitare la ură” împotriva preşedintelui Autorităţii...
Preşedintele francez Emmanuel Macron anunţă miercuri la Paris, unde l-a primit pe omologul său palestinian Mahmoud Abbas, că doreşte o reluare a...
Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit, marţi la Palatul Victoria, pe preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas, aflat în vizită în România.
Şeful...
Preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas i-a mulţumit, marţi, preşedintelui României, Klaus Iohannis pentru fermitatea poziţiei sale în sprijinirea cauzei...
Preşedintele României, Klaus Iohannis, îl va primi marţi, 19 iulie 2022, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas, cu ocazia vizitei...
Preşedintele american Joe Biden îndeamnă vineri să se facă ”deplin” lumină cu privire la moartea jurnalistei americano-palestiniene Shireen Abu Akleh,...
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas l-a numit joi, prin decret, pe Hussein al-Sheikh, unul dintre membrii cercului său apropiat, în funcţia de secretar...
Regele Abdallah al II-lea al Iordaniei efectua luni o vizită în Cisoordania ocupată, în cadrul căreia se întâlneşte cu preşedintele palestinian Mahmoud...
Premierul israelian Naftali Bennett a fost testat pozitiv covid-19, anunţă luni Guvernul, în urma unei întâlniri, la Ierusalim, cu şeful diplomaţiei...
Nepoata liderului suprem iranian Ali Khamenei, Farideh Moradkhani, o activistă împotriva pedepsei cu moartea, a fost arestată în Iran, la câteva luni după...
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi ministrul israelian al Apărării Benny Gantz au discutat despre ”securitate şi economie” într-o reuniune în...
Israelul a anunţat marţi - pentru prima oară din 2009 - regularizarea statului a 4.000 de palestinieni care locuiesc în Cisiodania ocupată, într-un gest...
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a primit la Ramallah o delegaţie israeliană, o a doua întâlnire oficială în ultima lună cu membri ai noului Guvern...
Premierul israelian Naftali Bennett efectuează luni - o premieră în ultimii peste zece ani - o vizită în Egipt, cea mai populată ţară arabă şi prima...
Justiţia palestiniană a acuzat 14 membri ai forţelor de securitate palestiniene de moartea lui Nizar Banat, un activist critic al preşedintelui palestinian...
Şase palestinieni - inclusiv un fost lider al unei gruppări armate - au evadat luni dintr-o închisoare din Israel, printr-un tunel săpat sub o chivetă,...
Ministrul israelian al Apărării Benny Gantz a efectuat o vizită în Cisiordania ocupată, pentru a discuta cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, o...
Directorul Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA) William Burns s-a întâlnit cu premierul israelian Naftali Bennett la Tel Aviv şi au discutat...