O tânără afroamericană - rănită de către un agent de poliţie care i-a ucis partenerul săptămâna trecută, în nordul Statelor Unite - a anuţat că...
Un profesor a fost decapitat în stradă, la Conflans-Sainte-Honorine, în regiunea pariziană, pe drum între colegiiu şi domiciliu, vineri după-amiaza, iar...
Senatorul brazilian Chico Rodrigues a fost prins de poliţie, într-o descindere, cu bani ascunşi între fese, în cadrul unei anchete cu privire la abuzuri de...
Un francez plecat la jihad în Siria în 2012, Othman Garrido, în vârstă de 26 de ani, condamnat în contumacie în Franţa la 15 ani de închisoare în 2017,...
Anchetatorii însăcinaţi cu ancheta privind atacul cu satârul de vineri, la Paris, în faţa fostului sediu al revistei satirice Charlie Hebdo se întreabă...
Două persoane au fost ucise prin împuşcare, în noaptea de marţi spre miercuri, în oraşul american Kenosha, la manifestaţii ale furiei după ce un...
Preşedintele american Donald Trump a transmis din nou, după doar câteva zile, semnale contradictorii şi confuze despre covid-19, lăudând hidroxiclorochina...
O femeie medic care susţine hidroxiclorochina şi care se află în centrul unui scandal provocat de repostarea pe Twitter a unei înregistrări video -...
Twitter a retras o înregistrare video postată luni seara de către preşedintele american Donald Trump - care conţinea informaţii false despre noul...
Un bărbat a fost ucis, iar altă persoană a fost rănită la o manifestaţie împotriva penuriei de benzină, într-un oraş din estul Venezuelei, unde au avut...
Combatanţi islamişti din nord-estul Nigeriei au executat patru lucrători umanitari şi un ofiţer n domeniul securităţii, arată o înregistrare video...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a apărat miercuri decizia de a ceda cu zi înainte unei condiţii stranii impuse de un un bărbat care a luat...
O femeie care a cerut poliţiei să aresteze - fără motiv - un bărbat de culoare în Central Park, la sfârşitul lui mai, a fost inculpată de procuratura din...
Şeful Poliţiei din Tucson, în Arizona, Chris Magnus, a demisionat după moartea unui tânăr latinoamerican, Carlos Ingram Lopez, în vârstă de 27 de ani,...
Cei trei bărbaţi arestaţi după moartea lui Ahmaud Arbery, un tânăr de culoare care făcea jogging în sudul Statelor Unite, au fost inculpaţi în mod...
Autorităţile statului Washington au anunţat o nouă anchetă cu privire la moartea unui bărbat tânăr de culoare, Manuel Ellis, în vârstă de 32 de ani,...
Unul dintre bărbaţii acuzaţi de uciderea lui Ahmaud Arbery, un tânăr de culoare care făcea jogging în sudul Statelor Unite, a proferat o insultă rasistă...
Twitter a dezactivat o înregistrare video - reprezentând un omagiu adus lui George Floyd - publicată pe contul de campanie electorală a preşedintrlui...
Presa chineză îşi exprimă luni indignarea faţă de bătaia cruntă a unui avocat cu o zi înainte de către manifestanţi, la Hong Kong, o scenă care a fost...
Poliţia statului american Georgia l-a arestat pe William Bryan, autorul unei înregistrări video care surprinde uciderea lui Ahmaud Arbery, un tânăr de...
Secretarul Justiţiei statului american Georgia (sud) a cerut o anchetă federală cu privire la modul în care a fost gestionat omorul unui tânăr de culoare...
Doi bărbaţi albi, acuzaţi de uciderea unui tânăr de culoare, în vârstă de 25 de ani, care făcea jogging, în statul american Georgia, au fost arestaţi...
Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a discutat cu omologul său american Donald Trump despre o cooperare între cele două ţări în lupta împotriva noului...
Ciocniri au avut loc miercuri la frontiera turco-greacă, soldate cu cel puţin un rănit în rândul migranţilor, potrivit unor corespondenţi, relatează AFP.
Candidatul La République en marche (LREM, la putere) în alegerile municipale la Primăria Parisului Benjamin Griveaux şi-a retras candidatura, pentru a-şi...