Un francez plecat la jihad în Siria în 2012, Othman Garrido, în vârstă de 26 de ani, condamnat în contumacie în Franţa la 15 ani de închisoare în 2017, a fost expulzat luni de către Turcia şi plasat în arest preventiv la sosirea sa la Paris, declară o sursă judiciară pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tânărul a fost capturat în iulie de forţele de securitate turce în regiunea Kilis, în apropiere de frontiera Siriei cu Turcia, potrivit agenţiei turce de presă Anadolu.

El a fost expulzat în cadrul ”protocolului Cazeneuve”, un acord de cooperare în domniul poliţiei între Paris şi Ankara în vederea interceptării şi trimierii înapoi în ţară a jihadiştilor francezi.

Imediat ce a sosit în Franţa, el a fost plasat în arst preventiv.

Potrivit sursei judiciare citate, o nouă anchetă a fost deschisă recent împotriva acestui bărbat originar din Montpellier, care este vizat, din 2016, de un mandat de arestare. Această anchetă vizează fapte comise după condamnarea sa.

În aprilie, o curte cu juri pentru minori l-a condamnat în absenţă la 15 ani de închisoare, cu privire la faptul că a intrat în gruparea Statul Islamic (SI) în Siria, a participat la antrenamente şi la lupte şi i-a îndemnat pe musulmanii din Franţa să comită acţiuni violente.

Alţi patru membri ai familiei sale - părinţii şi doi fraţi plecaţi de asemenea în Siria - au fost condamnaţi în acest proces, la curtea cu juri pentru minori, la pedepse cuprinse între 10 şi 15 ani de închisoare.

Împreună cu unul dintre fraţii săi, Othman Garrido, la acea vreme în vârstă de 18 ani, a părăsit Franţa la sfârşitul lui 2012 pentru a intra în gruparea teroristă Jabhat al-Nosra - aripa Al-Qaida în Siria -, iar apoi, foarte rapid, în SI.

Părinţii săi, un francez convertit la islam şi o femeie de origine marocană, s-au dus după ei, în 2013, împreună cu ceilalţi trei copii ai lor, minori la momentul faptelor.

Othman Garrido s-a făcut cunoscut în 2014, printr-o înregistrare video de şapte minute - ”What are you waiting for?” - difuzată de Amaq, organul de propagandă al SI, în care îi îndemna pe musulmanii din Franţa să intre în gruparea teroristă sau să treacă la acţiune pe teritoriu francez.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.