Preşedintele portughez Marcelo Rebelo de Sousa a anunţat că se plasează în carantină, ca măsură de precauţie, şi şi-a suspendat întreaga activitate...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Franţa din cauza condiţiilor de detenţie din închisori suprapopulate, îndemnând-o la acţiune,...
Un psiholog care a fost angajatul CIA în administraţia lui George W. Bush, James Mitchell, considerat arhitectul programului de interogare aprofundată folosit...
Jay-Z şi-a desemnat avocaţii să acţioneze în judecată închisori din Mississippi în numele a 29 de deţinuţi ale căror vieţi, spune rapperul, sunt în...
Cel puţin 250 de jurnalişti se află în prezent închişi în ţări din întreaga lume, pentru că şi-au făcut meseria, se arată într-un raport al...
Cel puţin 304 persoane au fost ucise în Iran, în reprimarea contestării care a cuprins ţara de la 15 la 18 noiembrie, potrivit unui nou bilanţ publicat luni...
Statele Unite şi europenii şi-au etalat din nou disensiunile cu privire la soarta jihadiştilor străini deţinuţi în Siria, într-o reuniune în care...
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a apreciat marţi că problema membrilor străini ai Statului Islamic (SI) luaţi prizonieri în Siria este o...
Ankara urmează să-i trimită înapoi în ţările lor - începând de luni - pe membrii străini ai Statului Islamic (SI) deţinuţi în închisori turce, a...
François Hollande, preşedinte în momentul multor atentate în Franţa revendicate de Statul Islamic (SI), a salutat luni moartea liderului grupării, Abu Bakr...
Aproximativ 500 de persoane deţinute în închisori în care sunt încarceraţi jihadişti din cadrul Statului Islamic (SI) în nordul Siriei au evadat după...
Cele cinci state europene membre ale Consiliului de Securitate al ONU reclamă ”Turciei să îşi oprească acţiuna militară unilaterală” în Siria,...
Donald Trump - supus unor presiuni internaţionale şi în tabăra sa - a dat înapoi, într-o atmosferă de confuzie, după ce a lăsat cale liberă unei...
Forţele americane au început luni să se retragă din zone situate în apropierea frontierei turce, în nordul Siriei, potrivit unor surse kurde şi unui ONG,...
Liderul grupării Statul Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi îşi îndeamnă susţinătorii, într-o înregistrare, ”să salveze” jihadiştii deţinuţi în...
Cel puţin 4.000 de persoane au fost reţinute în Caşmirul indian de la revocarea autonomiei acestui teritoriu de către New Delhi, în urmă cu două...
Trei bărbaţi, dintre doi erau deja în detenţie, au fost inculpaţi vineri cu privire la o ”asociere de răufăcători teroristă criminală” şi...
Cel puţin 42 de deţinuţi au fost ucişi la trei închisori din Manaus, capitala statului nordic brazilian Amazonas, la o zi după ce alţi 15 au murit în...
Uniunea Europeană a prelungit luni cu un an, până la 13 aprilie 2020, sancţiunile impuse unui număr de peste 80 de persoane şi unei entităţi iraniene în...
Preşedintele american Donald Trump se opune întoarcerii în Statele Unite a unei femei care a intrat în gruparea Statul Islamic (SI) în Siria, în timp ce...
Miniştrii europeni de Externe discută luni despre situaţia din Siria, la o zi după îndemnul preşedintelui american Donald Trump de a-şi repatria...
Turcia a cerut Chinei să închidă lagărele după ce a fost raportată moartea unui cunoscut muzician membru al minorităţii etnice Uigur, scrie BBC.
Mii de australieni au participat sâmbătă, în toată ţara, la adunări împotriva sărbătorii naţionale care marchează sosirea primilor colonişti...
Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak i-a cerut miercuri actualului şef al statului Abdel Fattah el-Sisi ”autorizarea” să dezvăluie informaţii...
Un raport al Consiliului Europei arată că rata de încarcerare din România a scăzut cu 17% între 2005 şi 2015 iar timpul petrecut în închisori de...