Liderul grupării Statul Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi îşi îndeamnă susţinătorii, într-o înregistrare, ”să salveze” jihadiştii deţinuţi în închisori şi familiile acestora care trăiesc în tabere de deplasaţi în Siria şi Irak, relatează Reuters şi AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Faceţi tot ceea ce puteţi pentru a vă salva (...) fraţii şi surorile (...) şi a forţaţi zidurile” închisorilor, subliniază liderul SI în acest lung mesaj, difuzat luni de organul de propagandă a grupării jihadiste pe Telegram.

”Nu ezitaţi să-i salvaţi spărgându-le asediul cu forţa şi urmărindu-le călăii între anchetatori şi judecători”, îndeamnă el.

”Cum poate continua să trăiască un musulman, în timp ce femeile sale musulmane zac în taberele dispersiei şi închisorile umilirii”, lansează Abu Bakr al-Baghdadi, referindu-se la Irak, Siria şi alte ţări ”din cele patru colţuri ale lumii”.

În Siria, unde SI şi-a pierdut în martie ultimul petec de ”califat” autoproclamat în 2014, sute de presupuşi jihadişti sunt deţinuţi de Forţele Democratice Siriene (FDS), dominate decombatanţi kurzi, fierul de lance al luptei împotriva SI în Siria.

Potrivit autorităţilor kurde, aproximativ 12.000 de străini care provin din 30-40 de ţări - 4.000 de femei şi 8.000 de copii - se află în tabere în nord-vestul Siriei, pe care le administrează.

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a catalogat în iulie situaţia din aceste tabere drept ”apocaliptică”.

În Irak, unde autorităţile şi-au proclamat victoria contra SI în 2017, peste 500 de străini au fost condamnaţi din 2018, la pedepse cu închisoarea sau la moarte.

Autorităţile nu difuzează date despre închisori şi deţinuţi, însă unele studii estimează la 20.000 numărul persoanelor încarcerate în Irak din cauza unor presupuse legături cu SI.

În aprilie, SI a difuzat o înregistrare video în care îşi îndemna susţinătorii să continue lupta. Liderul SI apărea pentru prima oară de cinci ani în ea.

În pofida înfrângerii teritoriale a SI, combatanţi jihadişti şi ”celule adormite” sunt în continuare răspândite în mai multe regiuni ale ţării.

Potrivit unui raport al Pentagonului, SI este pe cale să ”reapară în Siria”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.