Preşedintele portughez Marcelo Rebelo de Sousa a anunţat că se plasează în carantină, ca măsură de precauţie, şi şi-a suspendat întreaga activitate politică în Portugalia şi în străinătate pe o perioadă de două săptămâni, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a justificat această decizie fără precedent prin faptul că s-a aflat în contact, săptămâna trecută, cu elevi de la şcoală din nordul Portugaliei, închisă după aceea, după descoperirea unui caz de contaminare cuu noul coronavirus.

”Nici elevul spitalizat şi nici clasa sa nu au participat la această întâlnire”, preciza duminică preşedinţia pe site..

Şeful statului ”nu prezintă niciun simptom” şi îşi va continua activităţile la palatul prezidenţial.

Preşedintele a decis să urmeze recomandările autorităţilor sanitare, se arată în comunicat, deoarece consideră că, în ceea ce priveşte prevenţia, el este cel care trebuie ”să dea exemplu”.

Portugalia se confruntă de sâmbătă cu o creştere a numărului cazurilor de covid-19, mai ales în nordul ţării.

Ea a depăşit sâmbătă pragul de 20 de cazuri confirmate, în contextul în care vineri seara înregistra 13.

Pentru a face faţă, autorităţile au anunţat un ansamblu de măsuri cu privire la nordul Portugaliei - suspendarea temporară a vizitelor în spitale, azile de bătrâni şi închisori,închiderea unei şcoli şi a două universităţi.

Cazuri de covid-19 la persoane care au frecventat aceste locuri ”au fost confirmate recent”, ceea ce ”creşte riscul transmiterii în aceste instituţii”, a subliniat ministrul Sănătăţii Marta Temido.

”Virusul a înregistrat în puţine zile o răspândire rapidă de la un singur caz”, ceea ce a determinat autorităţile ”să ia aceste măsuri în mod preventiv”, a precizat Graça Freitas, care conduce Direcţia Generală a Sănătălii (DGS).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.