Curtea Supremă a SUA urmează să se pronunţe asupra purtării armelor de foc
Curtea Supremă a Statelor Unite a acceptat un recurs al puternicului lobby al armelor de foc National Rifle Association (NRA), iar hotărârea pe care urmează...
Curtea Supremă a Statelor Unite a acceptat un recurs al puternicului lobby al armelor de foc National Rifle Association (NRA), iar hotărârea pe care urmează...
Preşedintele Ciadului Idriss Deby Itno, aflat la putere de 30 de ani, a murit marţi din cauza unor răni pe care le-a suferit în timp ce conducea armata, în...
Şapte catolici - cinci haitieni şi doi francezi - au fost răpiţi în Haiti, la Croix-des-Bouquets, în apropiere de capitala haitiană Port-au-Prince, în...
Venezuela cere un ”ajutor imediat” ONU în vederea dezamorsării unor mine antipersonal, plasate, acuză Caracasul, în sud-estul ţării de către grupări...
Şase ”terorişti”, membri ai unor ”grupări armate”, au fost ucişi, iar altţi 39 au fost prinşi în urma unor confruntări şi operaţiuni ale armatei...
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, care avea asupra sa şase arme de foc - inclusiv o puşcă de asalt şi o puşcă cu pompă - a fost arestat...
Preşedintele american Joe Biden urmează să susţină, la peste 60 de zile de la instalaea sa la putere, o primă conferinţă de presă, în contextul în care...
Forţele de securitate din Myanmar au desfăşurat vehicule armate în principalele oraşe din ţară şi au deschis focul împotriva unor protestatari la o...
Producătorul rus de armament Kalaşnikov, care se află în plină schimbare în ultimii ani, urmează să lanseze o puşcă ”conectată”, în vederea...
Secretarul interimar în exerciţiu al Securităţii Interne Chad Wolf şi-a anunţat demisia într-un e-mail pe care l-a trimis colegilor săi, al treilea membru...
Primele alegeri în regiunea indiană Caşmir după suprimarea autonomiei regiunii, anul trecut, au loc sâmbătă, sub un dispozitiv important de supraveghere,...
Dialogul politic libian, aflat în curs sub egida ONU, în vederea desemnării unui guvern de tranziţie şi unei încercări de a scoate Libia dintr-un deceniu...
Optsprezece percheziţii au avut loc în cadrul anchetei cu privire la atentatul terorist de luni seara de la Viena, soldat cu patru morţi, iar 14 persoane au...
Prezenţa Turciei în NATO ”trebuie să fie pusă (în discuţie împreună) cu aliaţii noştri”, din cauza ”comportamentului agresiv (...) faţă de...
Anul 2020 ar fi trebuit să fie marcat de o nouă reducere a sărăciei extreme, însă pandemia covid-19 a dat totul peste cap, iar între 88 şi 115 milioane de...
Consiliulde Securitate al ONU cere într-o declaraţie adoptată în unanimitate o ”încetare imediată a luptelor” sângeroase în enclava separatisită...
Confruntări armate feroce între Azerbaidjan şi separatişti armeni continuau marţi în Nagorno Karabah, după ce Baku a trecut la o nouă ofensivă, cu...
Preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi a ratificat o lege care interzice militarilor activi şi în retragere să candideze la preşedinţia ţării sau la...
Armata israeliană a anunţat luni că a dejucat ”o tentativă de infiltrare a unei celule teroriste” la frontiera de nord, cu Libanul, după ce a raportat...
Confruntări armate erau ”în curs, în nordul ţării”, la frontiera Israelului cu Libanul, a anunţat luni un purtător de cuvânt al armatei israeliene,...
Kabulul a hotărât să nu elibereze aproximativ 600 de deţinuţi talibani, a căror eliberare este cerută de insurgenţi, din cauză că îi consideră ”prea...
Australianul acuzat de uciderea a 51 de persoane, în martie 2019, în două mochei la Christchurch, în Noua Zeelandă, a surprins joi pledând vinovat de toate...
Două ceremonii de învestire prezidenţială concurente sunt prevăzute luni în Afganistan - una pentru Ashraf Ghani, reales în septembrie, cealaltă pentru...
Parlamentul irakian a adoptat o rezoluţie prin care cere Guvernului să pună capăt prezenţei trupelor străine în ţară, relatează Reuters.
Germania şi-a reafirmat luni voinţa de a-şi asuma o mai mare responsabilitate în regiunea Sahel, în faţa ameninţării jihadiste, aşa cum a invitat-o...