Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost grav rănit, miercuri, după ce a fost strivit de un autoturism pe care încerca să îl repare. El a fost scos de sub...
Salvamontiştii din staţiunea Azuga au intervenit, marţi, pentru recuperarea unui bărbat care a alunecat pe munte, suferind o dublă fractură la un picior.
Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, îi acuză pe membrii PNL şi pe cei ai USR din Consiliul Local Ploieşti de faptul că se opun unor...
Tribunalul Bucureşti a respins, luni, contestaţia înaintată de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, la măsura controlului judiciar...
Un consilier judeţean din Prahova anunţă că a depus, marţi, la Prefectură o sesizare prin care solicită prefectului Virgiliu Nanu să atace în contencios...
Un accident spectaculos a avut loc, luni seară, în municipiul Ploieşti, unde un autoturism s-a izbit violent de un altul, a doua maşină fiind proiectată...
Poliţiştii din Prahova anunţă că s-au autosesizat, după ce în mediul online au apărut imagini cu o adolescentă care o bate pe alta, pe terasa unui bar...
Deputatul George Ionescu, fost membru al PNL şi unul dintre liderii Forţei Dreptei, afirmă că are informaţii din interiorul PNL conform cărora Iulian...
Filiala Prahova a partidului Forţa Dreptei solicită public demisia vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Dumitru Tudone, pe care îl acuză că a...
Oficialii formaţiunii politice Forţa Dreptei solicită public demisia lui Iulian Dumitrescu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, după...