O femeie a fost atacată de mai mulţi câini, în timp ce se deplasa prin oraşul Săveni, judeţul Botoşani. Sesizaţi prin apel la 112, poliţiştii au intervenit pentru îndepărtarea animalelor şi l-au sancţionat pe proprietar cu 6.000 de lei. Bărbatul este vizat de un dosar penal.
”Poliţiştii au intervenit în oraşul Săveni, în urma unui apel la 112, prin care era sesizat faptul că o femeie ar fi fost atacată de mai mulţi câini. Ajunşi la faţa locului, aceştia au acţionat pentru îndepărtarea animalelor şi prevenirea producerii altor incidente”, a transmis, joi, IPJ Botoşani.
Din primele verificări a reieşit faptul că animalele ar fi scăpat din ţarcul în care erau ţinute.
Proprietarul acestora, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din oraşul Săveni, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare totală de 6.000 de lei.
”De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de neluare de către proprietarul câinilor a măsurilor de prevenire a atacului canin, urmând ca în funcţie de rezultatul cercetărilor şi de natura leziunilor create victimei să se dispună şi alte măsuri legale. Reamintim proprietarilor de animale că au obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de situaţii şi pentru protejarea siguranţei cetăţenilor”, a mai transmis Poliţia.



























