Trei politicieni sârbi apropiaţi ai fostului preşedinte Aleksandar Vucic, între care fostul şef al serviciilor de informaţii Aleksandar Vulin, s-au aflat marţi seara la bordul unui avion care se îndrepta spre Moscova, dar care a fost întors la Belgrad în timp ce survola Lituania, în urma unei alerte de securitate. Incidentul a alimentat suspiciunile opoziţiei că apropiaţi ai fostului şef al statului încearcă să părăsească Serbia după înfrângerea taberei sale politice în alegeri.
Alături de Vulin, fost vicepremier şi fost director al Agenţiei de Informaţii şi Securitate (BIA), se aflau Nenad Popovic, liderul Partidului Popular Sârb, şi Duşan Bajatovic, directorul companiei publice de gaze Srbijagas. Potrivit publicaţiei Nova.rs, avionul companiei Air Serbia, care efectua cursa regulată JU134, a decolat de la Belgrad marţi, 3 noiembrie, la ora locală 18.48. După ce a ajuns în spaţiul aerian al Lituaniei, aeronava a primit ordin să se întoarcă şi a aterizat din nou pe aeroportul Nikola Tesla din Belgrad în jurul orei 22.00.
Cu câteva ore înainte, liderul Partidului Democrat, Srđan Milivojević, scrisese public pe X, fără a face vreo nominalizare: „Cine zboară la Moscova în seara aceasta la ora 18:30?” Mesajul său a căpătat o semnificaţie aparte după ce presa sârbă a dezvăluit identitatea celor trei pasageri.
DE CE A FOST ÎNTORS AVIONUL?
Compania Air Serbia a confirmat întoarcerea aeronavei, explicând că serviciile aeroportuare au solicitat verificări suplimentare de securitate în legătură cu unul dintre pasageri.
„După ce Air Serbia a primit ulterior informaţii care au impus efectuarea unor controale suplimentare de securitate în aeroport, compania a acţionat în conformitate cu instrucţiunile autorităţilor competente şi cu toate procedurile aplicabile”, a declarat compania într-un comunicat citat de Reuters.
Aplicaţia Flightradar24 a arătat că avionul s-a întors din drum cam la jumătatea distanţei spre Moscova şi a aterizat la Belgrad.
Compania a mai precizat că echipajul său a acţionat în conformitate cu procedurile şi standardele de siguranţă.
Potrivit informaţiilor obţinute de Nova.rs şi N1, ar fi fost vorba despre Aleksandar Vulin, care s-ar fi îmbarcat fără să treacă prin controlul de securitate. Avionul şi pasagerii au fost supuşi ulterior unor verificări amănunţite, în cadrul unei proceduri aplicate în situaţiile în care există o posibilă ameninţare cu bombă.
Vulin a respins aceste informaţii, calificându-le drept minciuni şi susţinând că incidentul reprezintă o încercare de răfuială politică împotriva sa.
Statele Unite au impus sancţiuni împotriva lui Vulin în 2023.
AU AJUNS TOTUŞI LA MOSCOVA
După încheierea verificărilor, avionul a decolat din nou, iar cei trei au ajuns miercuri dimineaţă la Moscova.
Bajatovic a confirmat prezenţa tuturor la bord şi a declarat pentru cotidianul Blic: „Eram în avion Vulin, Popovic şi cu mine. Suntem vii şi nevătămaţi şi am reuşit să aterizăm din două încercări”.
El a susţinut că deplasarea în Rusia avea legătură cu problemele aprovizionării cu gaze naturale şi efectuării plăţilor.
Vulin a declarat, la rândul său, că urma să participe la negocieri privind prelungirea acordului de furnizare a gazelor ruseşti către Serbia.
CONTEXTUL POLITIC ŞI SUSPICIUNILE DE FUGĂ
Potrivit publicaţiei independente The Insider, care citează informaţii din presa sârbă, Nenad Popović ar fi cumpărat bilete spre Moscova pentru fiecare zi de după alegeri, până la 7 noiembrie. Publicaţia interpretează această informaţie drept un posibil indiciu că politicianul îşi pregătea plecarea, fără să ştie exact când ar fi urmat să aibă loc. Nu există însă o confirmare independentă a unei intenţii de fugă.



























