Nicuşor Dan, după discuţia cu lidera opoziţiei democratice din Belarus: Ştim, din propria noastră experienţă, ce înseamnă să fii privat de libertate şi cât curaj este necesar pentru a o apăra / Tăria poporului belarus merită respectul şi sprijinul nostru

Nicuşor Dan, după discuţia cu lidera opoziţiei democratice din Belarus: Ştim, din propria noastră experienţă, ce înseamnă să fii privat de libertate şi cât curaj este necesar pentru a o apăra / Tăria poporului belarus merită respectul şi sprijinul nostru

Preşedintele Nicuşor Dan, care a primit-o la Palatul Cotroceni pe Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziţiei democratice din Belarus, a reafirmat solidaritatea României cu poporul belarus în faţa represiunii. ”Tăria poporului belarus merită respectul şi sprijinul nostru”, a transmis, joi, şeful statului.

”Ieri am primit-o la Palatul Cotroceni pe Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziţiei democratice din Belarus. Am avut o discuţie foarte bună şi am reafirmat solidaritatea României cu poporul belarus în faţa represiunii”, a scris, joi, pe X, preşedintele Nicuşor Dan.

Acesta a adăugat că ”tăria poporului belarus merită respectul şi sprijinul nostru”.

”Ştim, din propria noastră experienţă dureroasă din trecutul recent, ce înseamnă să fii privat de libertate şi cât curaj este necesar pentru a o apăra. Împreună cu partenerii noştri europeni şi transatlantici, vom continua să fim alături de cei care luptă pentru un Belarus democratic, în care oamenii să îşi poată decide liber propriul viitor”, a mai scris preşedintele.

Lidera opoziţiei din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya este laureata de anul acesta a Premiului Timişoara pentru Valori Europene, înfiinţat de Municipiul Timişoara. Premiul îi va fi înmânat la Timişoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie 2026, în marja Forumului Timişoara pentru Valori Europene.

”În acordarea premiului, juriul a apreciat curajul de a rezista paşnic unui regim criminal, pentru apărarea neobosită a libertăţii şi demnităţii umane şi pentru că păstrează vie speranţa unui Belarus democratic. Acordarea premiului reafirmă solidaritatea Timişoarei şi a României cu cetăţenii Belarusului şi cu aspiraţia lor legitimă la democraţie”, a transmis Primăria Timişoara. 

Fostă profesoară de engleză şi mamă a doi copii,  Sviatlana Tsikhanouskaya a devenit, în 2020, simbolul unei mişcări democratice care a contestat falsificarea alegerilor prezidenţiale şi represiunea regimului autoritar condus de Aleksandr Lukaşenko. Forţată să plece în exil, Sviatlana Tsikhanouskaya nu a renunţat la luptă.

După invazia Rusiei în Ucraina în 2022, a creat şi a condus Cabinetul de Tranziţie Unificat, alături de Consiliul de Coordonare. A construit astfel o alternativă instituţională la regimul Lukaşenko, cu interlocutori recunoscuţi în capitalele europene. Biroul ei de la Vilnius funcţionează ca o misiune diplomatică de facto, iar în 2026 activitatea s-a extins cu un birou la Varşovia.

A pledat constant pentru eliberarea prizonierilor politici şi pentru o tranziţie paşnică spre democraţie. Campania ei constantă a contribuit la eliberările din 2025, negociate de SUA cu sprijin european. În iunie, Siarhei Tsikhanouski, soţul ei, a fost eliberat împreună cu alţi 13 deţinuţi politici, după peste cinci ani de detenţie. În decembrie au fost eliberaţi încă 123, după ce peste 60 fuseseră eliberaţi în iunie şi septembrie, printre ei laureatul Nobel pentru Pace Ales Bialiaţki.

 

 

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră