Creştinii sărbătoresc vineri, Naşterea Maicii Domnuluisau Sfânta Marie Mică, acesta fiind primul mare praznic din anul nou bisericesc, care a început la 1...
Cristina Constanţa Călinoiu, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, a fost numită preşedinte - director...
Trecerea Institutului Cantacuzino în subordinea MApN şi transformarea în unitate militară anunţate de premierul Mihai Tudose reprezintă cea mai bună...
Copiii vor fi acceptaţi în învăţământ, chiar dacă părinţii vor refuza consilierea pentru imunizare şi în final vaccinarea, în schimb, părinţii ar...
Şase persoane au fost infectate cu virusul West Nile, după ce au fost înţepate de ţânţari, iar două dintre ele au decedat, potrivit unor date oficiale...
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunţă vineri încă un deces din cauza rujeolei, astfel că numărul morţilor a ajuns...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a stabilit opt probleme majore din învăţământ, pe care le va prezenta, luni, la întâlnirea cu premierul...
Nouăzeci şi cinci de cadre didactice s-au înscris, până joi, la selecţia pentru ocuparea, în anul şcolar 2017-2018, a unor funcţii de conducere vacante...
Elevii de la Şcoala 141 din Sectorul 5 al Capitalei, care va fi demolată după ce, în luna mai, tavanul s-a prăbuşit, vor învăţa la Şcoala 127, până...
Cinci persoane au ajuns la spitalele Universitar şi Elias după ce un tramvai a luat foc în Capitală, iar potrivit medicilor ele au diversii contuzii ale...