Anchetă a Poliţiei, după ce părinţii unui copil de 11 ani din Caracal au reclamat o tentativă de răpire a acestuia/ Băiatul ar fi fost abordat şi urmărit de o dubiţă roşie, chiar pe strada unde în 2019 au avut loc crimele comise de Gheorghe Dincă – VIDEO

Anchetă a Poliţiei, după ce părinţii unui copil de 11 ani din Caracal au reclamat o tentativă de răpire a acestuia/ Băiatul ar fi fost abordat şi urmărit de o dubiţă roşie, chiar pe strada unde în 2019 au avut loc crimele comise de Gheorghe Dincă – VIDEO

Poliţia Caracal a deschis un dosar penal şi face cercetări, după ce părinţii unui copil de 11 ani au semnalat că acesta ar fi fost abordat de ocupanţii unei dubiţe roşii, care l-ar fi urmărit când a vrut să fugă pe o străduţă. Incidentul s-a produs chiar pe strada unde, în 2019, au avut loc crimele comise de Gheorghe Dincă. ”La Caracal ştim prea bine ce înseamnă să nu luăm în seamă semnalele de alarmă”, au transmis părinţii copilului pe reţelele de socializare, distribuind imagini cu maşina vizată. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ”tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal”, maşina şi persoanele implicate fiind identificate.

 

Într-un grup de Facebook care cuprinde în general locuitori din Caracal au fost distribuite imagini cu o dubiţă roşie, care abordează un copil pe stradă.

Incidentul, potrivit imaginilor, a avut loc în 1 noiembrie, pe strada Craiova din Caracal, cea pe care locuia Gheorghe Dincă, condamnat la 30 de ani de închisoare pentru uciderea, în 2019, a Luizei Melencu şi a Alexandrei Măceşanu.

”«Alo, Poliţia? Sunt Luisa Melencu....» La Caracal ştim prea bine ce înseamnă să nu luăm în seamă semnalele de alarmă”, este inscripţionat pe imaginile distribuite masiv în mediul online.

”Astăzi, copilul meu a scăpat! Mâine, al vostru poate nu va avea aceeaşi şansă! În Caracal, copilul meu a fost abordat de ocupanţii unei dube roşii, care i-au cerut să urce în maşină! A fugit, dar aceştia l-au urmărit inclusiv pe străduţa pe care încerca să scape! Totul este filmat! Au trecut 3 zile, iar ancheta pare să bată pasul pe loc! Cer public Poliţiei să trateze acest caz cu maximă seriozitate şi să acţioneze urgent!”, este mesajul care însoţeşte postarea.

IPJ Olt a transmis, joi, că, la data de 1 noiembrie 2026, în jurul orei 14:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Caracal au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor, în vârstă de 11 ani, în timp ce se afla pe strada Craiovei din municipiul Caracal, ar fi fost abordat de ocupanţii unui autoturism, care i-ar fi propus să îl transporte în municipiul Craiova.

”În urma sesizării, poliţiştii au efectuat verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt, fiind identificate atât autoturismul în cauză, cât şi persoanele care se aflau în acesta. În urma activităţilor desfăşurate şi a analizării imaginilor video puse la dispoziţia poliţiştilor, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal”, a precizat IPJ Olt.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi dispunerea măsurilor legale.

”Precizăm că poliţiştii tratează cu maximă seriozitate orice sesizare care vizează siguranţa minorilor, iar verificările sunt efectuate cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale”, a mai transmis IPJ Olt.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră