Ever Given ridică ancora după 100 de zile de imobilizare în Canalul Suez
Portcontainerul Ever Given, care a blocat Canalul Suez timp de şase zile, iar apoi a fost imobilizat de către Egipt timp de aproximativ 100 de zile, a ridicat...
Portcontainerul Ever Given, care a blocat Canalul Suez timp de şase zile, iar apoi a fost imobilizat de către Egipt timp de aproximativ 100 de zile, a ridicat...
Nava SpaceX cu patru astronauţi la bord a revenit pe Pământ duminică dimineaţă, în largul Panama, în Florida, potrivit unei transmisiuni în direct a...
Operaţiuni în vederea deblocării unui portcontainer care a eşuat în Canalul Suez erau în curs miercuri, pe această rută comercială, una dintre cele mai...
Vamele din Hamburg şi Antwepen au confiscat o cantitate-record de peste 23 de tone de cocaină destinată Olandei, în două operaţiuni, luna aceasta, a...
Laboratorul farmaceutic german Curevac a anunţat luni lansarea celei de a treia şi ultima fază a testelor clinice la scară mare, în vederea autorizării...
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a preluat controlul asupra ultimei instituţii pe care regimul său nu o controla - Parlamentul -, în alegerile...
Autorităţile judiciare germane au emis un mandat internaţional de arestare pe numele lui Jürgen Mossack şi al lui Ramon Fonseca - cei doi fondatori ai...
Clotilde Armand, candidata Alianţei USR-PLUS la Primăria Sectorului 1, susţine că o firmă paravan pentru o reţea off-shore menţionată şi în Panama...
Pandemia covid-19 continuă să se răspândească - peste 280.000 de cazuri noi zilnic înregistrate joi şi vineri - bilanţuri-record care antrenează noi...
Numărul morţilor din cauza covid-19 în lume se apropie de 490.000, relatează AFP, care prezintă noi bilanţuri, noi măsuri, fapte marcante şi ultimele...
Autorităţile din Panama au finalizat în aceaăstă săptămână exhumarea a 19 cadavre la un cimitir privat, ca parte a căutării victimelor invadării...
Justiţia malteză a ordonat deschiderea unei anchete împotriva fostului şef al poliţiei de pe insulă, Lawrence Cutajar, suspectat de contacte cu persoane...
Noul coronavirus a ucis peste 38.000 de oameni în lume până marţi, relatează AFP, care prezintă un rezumat al ultimelor evoluţii ale pandemiei, noi...
Pandemia covid-19 s-a soldat cu peste 33.000 de morţi în lume, relatează AFP care prezintă noi bilanţuri, noi măsuri şi fapte marcante.
Fostul rege al Spaniei Juan Carlos ascundea 100 de milioane de dolari la Geneva, o sumă de bani pe care a primit-o în 2008 de la Arabia Saudită şi din care...
Premierul maltez Joseph Muscat, suspectat de amestec în ancheta cu privire la asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia şi supus unei intense presiuni de a...
Yorgen Fenech, un om de afaceri maltez, a fost arestat miercuri în ancheta cu privire la asasinarea în 2017 a jurnalistei de investigaţie şi blogger Daphne...
Un judecător a refuzat să blocheze lansarea filmului „The Laundromat”, producţie Netflix bazată pe scandalul Panama Papers, potrivit The Hollywood...
Partenerii firmei offshore Mossack Fonseca ale cărei documente confidenţiale au fost expuse în scandalul Panama Papers au dat în judecată Netflix pentru...
Cele 28 de state membre UE au retras joi Elveţia de pe lista lor ”gri” a paradisurilor fiscale, apreciind că aceasta ”se conformează tuturor...
O navă suspectată de livrare de petrol Siriei, încălcând sancţiunile europene impuse regimului sirian, a fost imobilizată joi în largul Gibraltarului de...
Un cutremur de magnitudinea 6,3 a avut loc la frontiera între Panama şi Costa Rica către miezul nopţii de marţi spre miercuri (ora locală), susceptibil să...
Comisia Europeană (CE) urmează să introducă Arabia Saudită şi Panama pe lista ţărilor care reprezintă un pericol la adresa Uniunii Europene (UE) din...
Papa Francisc a îndemnat duminică la o soluţie paşnică şi dreaptă, care să respecte drepturile omului, în criza politică din Venezuela, relatează Reuters.
Papa Francisc a recunoscut sâmbătă, în Panama, că Biserica Catolică ”rănită de păcatul său” ”nu a ştiut să asculte”, într-un mesaj adresat...