Papa Francisc a recunoscut sâmbătă, în Panama, că Biserica Catolică ”rănită de păcatul său” ”nu a ştiut să asculte”, într-un mesaj adresat unor preoţi şi seminarişti, în contextul unor scandaluri de agresiuni sexuale care afectează instituţia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În timpul unei slujbe oficiate în Catedrala Sf. Maria, o bijuterie a arhitecturii religioase coloniale recent renovată, Francisc a tras un semnal de alarmă pe tema unei ”lipse a speranţei care se naşte din constatarea unei Biserici rănite de păcatul său şi care nu a ştiut să asculte atâtea strigăte”.

Acest mesaj intervine cu câteva săptămâni înaintea unei reuniuni mondiale a prelaţilor, foarte aşteptată, pe tema ”protecţiei minorilor” în cadrul Bisericii. Ea urmează să aibă loc la sfârşitul lui februarie la Vatican.

Într-o conferinţă de presă, vineri, purtătorul de cuvânt interimar al Vaticanului Alessandro Gisotti a dat asigurări că această temă se află ”în centrul preocupărilor” Suveranului Pontif.

Reuniunea din februarie de la Roma va fi ”o ocazie fără precedent să se înfrunte problema şi să se găsească adevărate măsuri concrete pentru ca, atunci când episcopii vor pleca înapoi de la Roma, să fie în măsură să facă faţă acestui flagel teribil”, a continuat reprezentantul Vaticanului.

”Acesta nu este începutul bătăliei, este un drum al crucii. Probabil cel mai rău pe care ni-l putem imagina. Aşa cum a spus Papa Benedict al XVI-lea, iar de-acum Papa Francisc. Înţelegem, aşadar, că există o presiune teribilă” asupra Bisericii, a conchis el.

Vizita primului Papă latinoamerican din Istorie pe pământul său, cu ocazia Zilelor Mondiale ale Tineretului, are loc la un an după vizita sa, în ianuarie 2018, în Chile, unde a susţinut, stângaci, un episcop suspectat că a păstrat tăcerea cu privire la faptele unui preot pedofil. Vizita a devenit un fiasco şi a marcat o cotitură în pontificatul său.

Sâmbătă, în cursul predicii sale, liderul spiritual al celor 1.3 miliarde de catolici din lume a abordat, de asemenea, criza vocaţiilor sacerdotale, a căror scădere continuă.

”LIPSĂ”

Evocând o anumită ”lipsă a speranţei”, el a apreciat că aceasta ar putea proveni din faptul de ”a nu şti cum să reacţionezi în faţa intensităţii şi perplexităţii schimbărilor pe care, ca societate, le traversăm”.

”Aceste schimbări par nu doar să ne interogheze formele de exprimare şi de angajament, obiceiurile şi atitudinile în faţa realităţii, ci pun în discuţie, în multe cazuri, posibilitatea însăşi a vieţii religioase în lumea de astăzi”, a continuat Suveranul Pontif, în vârstă de 82 de ani.

Papa urma să discute apoi cu tineri care se pregătesc să fie ordinaţi preoţi.

Scăderea numărului vocaţiilor sacerdotale, care afectează Biserica de decenii, este departe de a se opri.

Potrivit statisticilor Vaticanului, ea putea conta pe 414.969 preoţi la sfârşitul lui 2016, faţă de 415.656 în 2015 şi 415.792 în 2014. În contextul în care clerul îmbătrâneşte, tendinţa este de asemenea să se înregistreze o scădere în preluarea ştafetei. În 2016, 116.160 de tineri se pregăteau de preoţie, faţă de 116.843 cu un an înainte.

Scandalurile de abuzuri sexuale comise de membri ai clerului nu contribuie la creşterea prestigiului preoţilor şi ar putea să-i descurajeze pe tineri să depună jurământul religios. Cu toate acestea, Papa Francisc nu a aplecat urechea la cei care preconizează să pună capăt celibatului preoţilor, eventual să deschidă calea femeilor la preoţie.

Papa Francisc petrece seara de sâmbătă împreună cu cele câteva zeci de mii de tineri pelerini adunaţi pe un imens teren amenajat în apropiere de Aeroportul Internaţional de la Panama.

Veghea, un moment tradiţional puternic al Zilelor Mondiale ale Tineretului, face parte, de asemenea, din ritualul orinării şi depunerii jurământului religios. Viitori preoţi şi religioşi urmează să petreacă o noapte în rugăciune, înainte de ceremonia care marchează intrarea într-o nouă viaţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.