Un profesor chinez, Xu Zhangrun, care l-a criticat pe preşedintele Xi jinping şi roul guvernanţei sale în pandemia covid-19, a fost eliberat după aproape o...
Justiţia rusă a condamnat vineri o activistă la plata unei amenzi cu privire la desene care susţin cauza lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi...
O serie de percheziţii au vizat joi, la Moscova, o consilieră municipală din cadrul opoziţiei şi organizaţii critice cu puterea din Rusia, în contextul în...
Un eminent profesor de drept, care a criticat în mod deschis atât Partidul Comunist Chinez (PCC, unic), cât şi pe preşedintele Xi Jinping, a fost arestat...
Reforma constituţională aprobată de alegătorii ruşi urmează să intre în vigoare sâmbătă, a anunat vineri Kremlinul, relatează Reuters.
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a mulţumit ruşilor pentru că au validat larg o reformă care-l autorizează să rămână la putere până în 2036, un...
Uniunea Europeană a îndemnat joi Rusia săancheteze cu privire la nereguli denunţate în timpul referendumului constituţional organizat în perioada 25...
Kremlinul s-a felicitat joi de un ”triumf” după validerea la urne a revizuirii constituţionale care-l autorizează pe Vladimir Putin să rămână la putere...
Guvernul preşedintelui american Donald Trump reiterează că a dat dovadă de fermitate faţă de Rusia în Afganistan, însă lasă uşa deschisă unei...
Rusia a adoptat o reformă constituţională care-i permite lui Vladimir Putin să rămână la Kremlin până în 2036, un referendum catalogat drept o...
Ministerul ucrainean de Externe cere Franţei să reacţioneze în mod oficial faţă de sosirea marţi în Crimeea anexată de Moscova a cinci eurodeputaţi...
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a îndemnat marţi pe ruşi să iasă la vot, cu o zi înainte de închiderea referendumului constituţional care vizează...
Reforma constituţionale care-i permite preşedintelui rus Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036 a fost aprobată de 76% dintre participanţii la...
A venit timpul ca Washingtonul să devină al 51-lea stat american, pentru a repara ”un afront adus democraţiei”, consideră preşedinta democrată a Camerei...
Rusia votează - începând de joi şi până la 1 iulie - într-un referendum care urmează să-i permită lui Vladimir Putin să rămână la putere până în...
Vladimir Putin a comemorat miercuri sacrificiul sovietic şi datoria pe care lumea încă o are faţă de URSS, la 75 de ani de la înfrângerea nazismului, o...
Guvernul american a angajat o acţiune în justiţie cu scopul de a bloca apaiţia memoriilor lui John Bolton, o carte despre care editura fostului consilier al...
Fostul consilier în probleme de securitate naţională al lui Donald Trump John Bolton îl acuză, într-o carte de memorii, pe preşedintele Statelor Unite de...
Dezbaterea cu privire la faptul dacă terminologia ”rasei” are ce căuta în Contituţia unei ţări a reapărut în Germania, în urma mobilizării...
Preşedintele rus susţine că o ”majoritate absolută” a ruşilor îi susţine proiectul de reformă constituţională, în prima sa apariţie în public,...
O carte a lui John Bolton urmează să fie publicată la 23 iunie, în pofida unor încercări ale avocaţilor Casei Albe de a împiedica difuzarea unei părţi a...
Opozanţii ruşi consideră drept o ”mascaradă” referendumul cu privire la amendarea Constituţiei, prevăzut luna viitoare, care-opermite lui Vladimir Putin...
Fostul secretar al Apărării al lui Donald Trump Jim Mattis a ieşit din rezerva pe care şi-a impus-o şi a prezentat un adevărat rechizitoriu răsunător...
Corespondentul CNN Omar Jimenez şi membrii echipei sale de filmare au fost eliberaţi vineri de poliţie, după e ce au fost arestaţi - în direct - în timp ce...
Alegerile prezidenţiale poloneze, programate duminică, la 10 mai, au fost amânate lao dată ulterioară, au anunţat într-o declaraţie liderul Partidului...