Un profesor chinez, Xu Zhangrun, care l-a criticat pe preşedintele Xi jinping şi roul guvernanţei sale în pandemia covid-19, a fost eliberat după aproape o săptămână de detenţie, au anunţat prieteni ai acestuia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Angajat al prestigioasei Universităţi Tsinghua din Beijing, Xu Zhangrun este unul dintre rarii universitari care îndrăzneşte să critice în mod deschis Partidul Comunist Chinez (PCC, unic).

Acest profesor de drept a fost arestat acasă, la 6 iulie, de peste 20 de persoane, potrivit unor apropiaţi.

Însă el s-a putut întoarce la domiciliu, situat la periferia capitalei, duminică, şi se simte bine, au declarat pentru AFP doi duntre prietenii săi, care au cerut protecţia anonimatului, de frica represaliilor.

CHINA, GUVERNATĂ ÎN MOD TIRANIC

Xu Zhangrun a publicat la începutul lui 2020 o culegere a unora dintre textele sale la Hong Kong.

În aceste texte el critică ceea ce prezintă drept o acaparare a puterii de către Xi Jinping, de la instalarea sa la putere în 2012.

Profesorul denunţa în februarie, într-un articol, cultura punerii în scenă şi cenzurii încurajate de către şeful statului chinez, care ar fi contribuit la răspândirea covid-19 în China.

China este ”condusă de către un singur om” care ”guvernează în mod tiranic”, scria Xu Zhangrun.

Într-un text difuzat pe internet în 2018, el denunţa abolirea de către Parlamentul chinez, în acelaşi an, a limitei de două mandate prezidenţiale - o schimbare constituţională care-i permite lui Xi Jinping să stea la putere pe termen nelimitat.

Poliţia din Beijing, contactată de AFP, nu a răspuns imediat.

Soţia profesorului a primit la 6 iulie un apel telefonic de la o persoană care s-a prezentat ca fiind un poliţist şi care a justificat arestarea soţului acesteia prin faptul că ar fi recurs la serviciile unei prostituate, a declarat pentru AFP un apropiat.

Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) au îndemnat China, săptămâna trecută, să-l elibereze pe profesorul Xu Zhangrun.

Numeroşi universitari chinezi declară că au constatat o consolidere a controlului ideologic şi o scădere a libertăţii tonului de la instalarea la putere a lui Xi Jinping.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.