Rafila, despre moţiunea USR şi lipsa normelor aplicării legii de combatere a nosocomialelor: E o acuză demagogică a unor oameni care nu au făcut ce trebuiau să facă. Când altcineva le rezolvă problemele, îl critică Social 14 sep 2023
Rafila, despre situaţia vaccinurilor împotriva COVID: E un soi de blocaj. Am avut, în repetate rânduri, discuţii cu Pfizer şi Comisia Europeană. Deocamdată nu mai cumpărăm vaccinuri împotriva COVID Social 14 sep 2023
Rafila: COVID-19 a revenit şi în România, ca şi în alte ţări. În momentul de faţă avem circa 2.000 de cazuri pe zi. Opinia mea e că acest val va mai dura circa una, două săptămâni, după care o să înceapă să scadă numărul de cazuri Social 14 sep 2023
Rafila, întrebat dacă susţine dezincriminarea consumului de droguri: Un copil, un adolescent sau un adult care consumă droguri e un om bolnav. Nu putem să plecăm de la principiul că sancţionăm bolnavii Social 14 sep 2023
Rafila, despre planul de măsuri privind consumul de droguri: Îl vom prezenta Guvernului, probabil în cursul lunii octombrie. Cred că el poate deveni operaţional anul viitor, măcar cu câte un centru regional Social 14 sep 2023
Executivul a aprobat un ajutor umanitar de urgenţă, gratuit, pentru Republica Arabă Siriană, destinat protecţiei populaţiei afectate de cutremurul produs în Turcia Social 14 sep 2023
Guvernul a aprobat o hotărâre prin care 5 corpuri de clădire administrate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi vor trece în domeniul privat al statului, pentru a fi demolate / Clădirile, încadrate în clasa de risc seismic I Social 14 sep 2023
Klaus Iohannis, discuţii la Cotroceni cu ambasadorii din Sudan, Kazahstan, Peru, Polonia, Canada şi Indonezia, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare Politic Intern 14 sep 2023
Primarul Capitalei a semnat documentele necesare achiziţiei publice pentru finalizarea lucrărilor la patinoarul Flamaropol / Vechiul patinoar „23 august” va fi transformat într-un centru multifuncţional Social 14 sep 2023
Guvernul a aprobat o hotărâre prin care Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” va prelua, prin fuziune, Institutul de Studii pentru Ordine Publică Social 14 sep 2023
CFR SA anunţă o tentativă gravă de afectare a siguranţei feroviare, pe linia Dărmăneşti-Cacica / Mecanicul unui tren a observat pe şine trei traverse amplasate de persoane neidentificate / A fost anunţată Poliţia Transporturi Feroviare Suceavaieri, 19:46
Nicuşor Dan, la 85 de ani de la Pogromul de la Iaşi: Această comemorare este şi un avertisment. Ne reaminteşte că pericolul nu a dispărut, că extremismul şi revizionismul istoric rămân tentaţii realeieri, 12:29
Formula 1: George Russell a câştigat Marele Premiu al Austriei. Este al doilea său succes din acest sezonieri, 17:55
Profit.roEXCLUSIV FOTO Poveste ca ruptă din film. Vasluianul care a plecat la muncă în Marea Britanie ca să-și plătească datoriile în faliment revine puternic pe piața imobiliară din România
Spotmedia.roBacteria „mâncătoare de carne” se răspândește pe plajele Europei. Experții au o explicație
Durerea de genunchi nu este doar o problemă a vârstnicilor. Ortoped: „Mulţi pacienţi ajung târziu, când soluţia este protezarea"
Fii selecţionerul confortului tău: iată cum transformi serile Campionatului Mondial 2026 într-o experienţă de neuitat cu ajutorul SensoDays
Care sunt cele mai recomandate vitamine pentru pofta de mâncare la copii în 2026? 7 opţiuni pentru mese mai liniştite şi un apetit echilibrat pentru cei mici
AQUA Carpatica şi aplicaţia GEMA Space îşi unesc forţele într-un parteneriat dedicat părinţilor şi copiilor
Guvernul israelian recunoaşte genocidul armean şi exacerbează tensiunile cu Turcia, după ce Armenia a recunoscut Palestina ca statieri, 19:39
Cupa Mondială 2026. Canada învinge Africa de Sud cu 1-0 şi scrie istorie la Los Angeles: a ajuns în optimile de finalăastăzi, 00:04
Unsprezece morţi în Franţa, pilotul şi două grupuri de câte cinci paraşutişti şi infirmieri, în urma prăbuşirii unui avion civil, la un ”botez al aerului”ieri, 18:27
CFR SA anunţă o tentativă gravă de afectare a siguranţei feroviare, pe linia Dărmăneşti-Cacica / Mecanicul unui tren a observat pe şine trei traverse amplasate de persoane neidentificate / A fost anunţată Poliţia Transporturi Feroviare Suceavaieri, 19:46
Putin promite, la un Congres al Partidului său Rusia Unită în vederea alegerilor legislative din septembrie, să ”înfrunte provocările” şi să ”asigure” securitatea Rusiei împotriva atacurilor Ucrainei. ”Vedem problemele. Le recunoaştem şi le vom răspunde”ieri, 17:30
Zelenski anunţă că Ucraina a lovit două rafinării în Rusia, în Krasnodar şi Iaroslavl, după ce Forţele Aeriene ucrainene au anunţat că au doborât şase rachete balistice ruseşti, o rachetă antinavă şi 125 de drone, iar o rachetă şi 14 drone au atins 11 locieri, 16:32
Veteranul rus din Ucraina Aleksandr Lunin, care l-a ameninţat pe Putin cu o insurecţie militară, arestat. Locuinţa sa, în regiunea Voronej, percheziţionată noaptea, anunţă soţia sa, Tatiana Luninaieri, 15:16
Cupa Mondială 2026. Canada învinge Africa de Sud cu 1-0 şi scrie istorie la Los Angeles: a ajuns în optimile de finalăastăzi, 00:04Sport
Teleorman - Accident grav pe E70 - şase persoane, inclusiv doi copii, au fost răniteieri, 23:49Eveniment
Aflat la terapie intensivă, fostul selecţioner al Braziliei, Carlos Alberto Parreira, este "în stare stabilă”ieri, 23:47Sport
Valul de căldură fără precedent din Europa este asociat cu 1.300 de decese, anunţă OMS / Germania a înregistrat o temperatură record de 41,7 °Cieri, 23:40Externe
Cupa Mondială 2026: A demisionat antrenorul naţionalei din Coreea de Sud, eliminată în grupeieri, 22:48Sport
Prinţesa Kate a escaladat cele mai înalte vârfuri din Marea Britanie pentru a strânge fonduri pentru o organizaţie caritabilă dedicată luptei împotriva canceruluiieri, 22:36Externe
27 de zboruri, 24 de meciuri: Amprenta de carbon a deplasărilor preşedintelui FIFA la Cupa Mondialăieri, 21:58Sport
Csoma Botond: Vor fi discuţii noi, luni. Nicuşor Dan are această părere să mergem la dânsul când avem un acord / Dacă mergem cu acest limbaj dur şi cu linii roşii nu vom avea guvern nici anul viitor / Alegerile anticipate nu rezolvă problema de fondieri, 21:41Politic Intern
Csoma Botond: UDMR nu a discutat despre un vot pentru guvernul PSD. Avem o propunere de premier împreună cu PNL şi USR, aşteptăm ca Nicuşor Dan să facă o desemnare / Blocajul vine de la PSD / Nu cred că până marţi ajungem la învestirea guvernuluiieri, 21:25Politic Intern