Platinum by ROKA Development a obţinut două premii la Romanian Property Awards 2026 şi distincţia Five Stars pentru arhitectură. Dezvoltatorul îşi consolidează poziţionarea pe segmentul premium şi high-end, în timp ce proiectele Platinum şi Parkview, cu o valoare brută cumulată de dezvoltare de 30 de milioane de euro, avansează în construcţie şi înregistrează noi contractări. Pentru 2027, ROKA estimează un buget de dezvoltare de 35-40 de milioane de euro şi pregăteşte extinderea portofoliului.
INTERVIU cu:
- Ahmed Tomah, Vicepreşedinte ROKA Development
- Ionuţ Nedelcu, Consultant Strategic pentru proiectele ROKA Development
ROKA Development a încheiat luna octombrie cu o recunoaştere importantă pentru noua sa strategie de dezvoltare. Platinum, proiectul rezidenţial high-end pe care compania îl construieşte în zona Nerva Traian din Bucureşti, a fost premiat la Romanian Property Awards 2026-2027 în două categorii, Residential High-End Development şi Architecture Multiple Residence.
Proiectul a obţinut şi distincţia Five Stars pentru Architecture Multiple Residence, cel mai înalt nivel de recunoaştere din cadrul categoriei, care i-a deschis accesul la etapa europeană a competiţiei International Property Awards.
Premiile vin la doar trei luni după lansarea oficială a Platinum şi Parkview by ROKA Development, două dezvoltări care totalizează 144 de apartamente, peste 175 de locuri de parcare şi un GDV estimat la 30 de milioane de euro. Cele două proiecte marchează schimbarea strategiei ROKA Development, companie care îşi propune să dezvolte, în următorii ani, exclusiv proiecte din segmentul mediu-superior, premium şi high-end.
Noua etapă se reflectă atât în arhitectură şi în selecţia materialelor, cât şi în modul de finanţare şi în relaţia cu cumpărătorii. ROKA Development a introdus o structură de plată prin care 85% din preţul locuinţei este achitat la finalizare, iar dezvoltarea proiectelor este susţinută prin capital propriu şi finanţare bancară, fără dependenţă de avansurile clienţilor.
În paralel, compania a lansat în luna august ROKA Quality Certificate, un instrument care include garanţii extinse de până la 10 ani pentru anumite componente ale locuinţelor şi prin care dezvoltatorul îşi asumă responsabilităţi şi după predarea apartamentelor.
Noua direcţie vine într-un context de piaţă complicat. Potrivit datelor ANCPI numărul locuinţelor tranzacţionate în Bucureşti-Ilfov a scăzut cu 35,33% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu perioada similară din 2025. Rezultatele au fost influenţate inclusiv de problemele informatice ale ANCPI, care au perturbat tranzacţiile în timpul verii.
În acest context, ROKA Development raportează o creştere a contractărilor la Platinum, unde nivelul vânzărilor a ajuns la aproximativ 23%, faţă de 15% în momentul lansării din iulie. Parkview înregistrează, la rândul său, o creştere a vânzărilor, în timp ce lucrările de construcţie au ajuns la structura etajului opt.
Despre recunoaşterea internaţională a arhitecturii Platinum, evoluţia proiectelor ROKA Development, investiţiile necesare pentru segmentul premium şi strategia pentru 2027 ne-au vorbit Ahmed Tomah, Vicepreşedinte ROKA Development, şi Ionuţ Nedelcu, Consultant Strategic pentru proiectele companiei.
Platinum a fost premiat la Romanian Property Awards 2026 în două categorii şi a obţinut distincţia Five Stars pentru arhitectură. Ce reprezintă această recunoaştere pentru ROKA Development?
Ahmed Tomah: Pentru noi, aceste premii marchează începutul unei noi etape pentru ROKA Development, iar rezultatele de la Romanian Property Awards confirmă direcţia în care am ales să investim.
Am decis să construim un brand mai puternic în segmentul premium şi high-end. Asta înseamnă atenţie deosebită pentru amplasament, arhitectură, materiale, soluţii tehnice şi pentru experienţa clientului, inclusiv după predarea locuinţei.
Premiile obţinute în categoriile Residential High-End Development şi Architecture Multiple Residence, împreună cu distincţia Five Stars pentru arhitectură, reprezintă o validare externă foarte importantă.
Platinum by ROKA Development este un proiect în care am investit mult în concept, în identitatea arhitecturală şi în alegerea materialelor. Recunoaşterea într-o competiţie jurizată internaţional ne arată că aceste decizii pot fi evaluate şi apreciate dincolo de propria noastră perspectivă. Obiectivul acum este ca acest nivel de calitate să devină recognoscibil în toate proiectele viitoare.
Ce a diferenţiat Platinum din punct de vedere arhitectural şi tehnic? Cum se reflectă standardul high-end în produsul final?
Ionuţ Nedelcu: În cazul Platinum, am pornit de la ideea că arhitectura trebuie să ofere proiectului o identitate clară, dar şi să răspundă unor nevoi concrete de locuire.
Arhitectura este semnată de prof. univ. arh. Laura Dobrescu, iar conceptul pune accent pe expresia contemporană a clădirii, pe faţada ventilată, pe calitatea materialelor şi pe atenţia acordată detaliilor.
În dosarul de candidatură au fost evidenţiate designul, soluţiile de faţadă, materialele, finisajele interioare şi conceptul ROKA Quality, care completează abordarea tehnică prin garanţii extinse.
O parte importantă a investiţiei este direcţionată către produse şi soluţii de la producători europeni recunoscuţi. Pentru Platinum, selecţia noastră de furnizori include Gessi pentru baterii şi echipamente de baie, Mirage pentru ceramică, Villeroy & Boch, Viega, Azzura Ceramics şi Weitzer Parkett pentru pardoseli.
Alegerea acestor produse urmăreşte atât estetica, cât şi durabilitatea, funcţionalitatea şi comportamentul lor în timp. Un proiect high-end trebuie să poată fi evaluat prin ceea ce oferă concret, nu doar prin imaginile de prezentare.
Acesta este şi sensul investiţiei noastre în ROKA Quality Certificate. Vrem ca materialele, execuţia şi garanţiile să susţină împreună poziţionarea proiectului.
Platinum este proiectul high-end care deschide această etapă pentru ROKA. Ce înseamnă investiţia în cifre şi ce oferă proiectul cumpărătorilor?
Ahmed Tomah: Platinum este dezvoltat în zona Nerva Traian, în apropierea staţiei de metrou Timpuri Noi şi a zonei de business Timpuri Noi Square, într-un amplasament care oferă acces la o parte importantă a infrastructurii Bucureştiului.
Proiectul are o suprafaţă supraterană de aproximativ 6.000 de metri pătraţi şi cuprinde 84 de apartamente şi peste 100 de locuri de parcare.
Valoarea brută de dezvoltare estimată pentru Platinum este de aproximativ 20 de milioane de euro.
În acest proiect contează amplasamentul, proiectarea, proporţiile spaţiilor, confortul termic şi acustic, calitatea materialelor şi modul în care acestea sunt puse în operă.
În acelaşi timp, ne interesează valoarea pe termen lung a locuinţei. Un cumpărător care alege astăzi un apartament trebuie să poată evalua pe lângă costul de achiziţie şi calitatea construcţiei şi beneficiile pe care le va avea peste câţiva ani.
Cum au evoluat vânzările Platinum după lansarea din iulie şi ce profil au cumpărătorii interesaţi de acest proiect?
Ionuţ Nedelcu: La momentul lansării, Platinum înregistra un nivel al vânzărilor de 15%. Acum am ajuns la aproximativ 23%. Pentru noi, această evoluţie este relevantă într-o perioadă în care cumpărătorii analizează mult mai atent deciziile de achiziţie.
Observăm interes pentru toate tipologiile de apartamente, dar este interesant şi profilul cumpărătorului. O parte importantă dintre clienţii actuali privesc achiziţia atât ca investiţie, cât şi ca pe o soluţie de locuire pentru viitor.
Există cumpărători care intenţionează să închirieze apartamentul pentru o perioadă, urmând ca ulterior locuinţa să fie utilizată de copiii lor sau de alţi membri ai familiei.
Această abordare arată că proiectul este analizat pe un orizont mai lung.
Parkview este al doilea proiect al acestei noi etape. Care este stadiul lucrărilor şi ce îl diferenţiază de Platinum?
Ionuţ Nedelcu: Parkview este un proiect premium dezvoltat în zona Doamna Ghica, lângă Parcul Plumbuita. Are un concept diferit de Platinum, dar urmează aceeaşi direcţie a companiei în privinţa calităţii construcţiei şi a materialelor.
Proiectul cuprinde 60 de apartamente, peste 75 de locuri de parcare şi aproximativ 5.500 de metri pătraţi supraterani. Valoarea sa brută de dezvoltare este estimată la 10 milioane de euro.
Din punctul de vedere al construcţiei, lucrările au avansat, structura ajungând la etajul opt. În paralel, au început lucrările de zidărie.
Am acordat o atenţie specială selecţiei finisajelor. Pentru Parkview sunt prevăzute produse de la branduri precum Mariner, Florim, Mirage şi Azzura Ceramics, precum şi parchet stratificat BOEN.
Platinum este proiectul nostru high-end din zona centrală a Bucureştiului, cu o identitate arhitecturală puternică, iar Parkview este construit în jurul ideii de locuire premium aproape de spaţii verzi, cu acces către zone importante ale oraşului. Finalizarea proiectului Parkview rămâne estimată pentru trimestrul IV din 2027.
ROKA Development a introdus pentru Platinum şi Parkview un model de contractare prin care 85% din preţ este achitat la finalizare. Ce înseamnă această decizie din perspectiva finanţării proiectelor?
Ahmed Tomah: Este una dintre deciziile importante pe care le-am luat în noua strategie ROKA Development. Pentru Platinum şi Parkview am ales o structură de plată în care doar o parte redusă din preţ este achitată etapizat pe parcursul construcţiei, iar diferenţa de 85% la finalizare.
Această abordare este posibilă pentru că proiectele sunt susţinute prin capital propriu şi finanţare bancară. Nu construim modelul financiar în jurul avansurilor încasate de la cumpărători.
Din punctul nostru de vedere, un dezvoltator trebuie să aibă capacitatea financiară şi operaţională de a continua construcţia şi atunci când ritmul vânzărilor se schimbă.
Pentru client, avantajul este că păstrează o parte mult mai mare din capital la dispoziţia sa până la finalizarea proiectului.
Am primit reacţii pozitive la acest model de contractare. Cumpărătorii apreciază faptul că dezvoltatorul îşi asumă o parte importantă a efortului de finanţare şi că plata majoritară este legată de finalizarea locuinţei. Considerăm că această structură de plată contribuie la o relaţie comercială mai echilibrată şi reduce expunerea financiară iniţială a cumpărătorului.
Aţi lansat şi ROKA Quality Certificate, un sistem de garanţii extinse până la 10 ani. De ce aţi considerat necesar un astfel de instrument?
Ahmed Tomah: Experienţa acumulată de ROKA Development pe piaţa rezidenţială ne-a arătat că una dintre principalele preocupări ale cumpărătorilor este ceea ce se întâmplă după predarea locuinţei.
În România, discuţiile despre proiectele rezidenţiale sunt concentrate adesea pe localizare, preţ, suprafaţă şi facilităţi. Calitatea execuţiei, garanţiile şi responsabilitatea dezvoltatorului după recepţie sunt subiecte care merită o atenţie mult mai mare.
Din această observaţie a apărut ROKA Quality Certificate, care este un instrument prin care ne asumăm în scris garanţii extinse pentru componente importante ale locuinţei şi stabilim un cadru mai clar pentru relaţia cu proprietarul.
Pentru Platinum şi Parkview, sistemul prevede garanţii de 10 ani pentru instalaţiile termice, 7 ani pentru parchet, 5 ani pentru uşi, placări ceramice, instalaţii sanitare şi electrice, lifturi şi tâmplărie exterioară, respectiv 4 ani pentru zugrăveli, obiecte sanitare şi faţade.
Ne dorim ca proprietarul să ştie ce primeşte, ce este garantat şi cui se adresează dacă apare o problemă. Aceasta este direcţia în care vrem să dezvoltăm ROKA Quality Certificate, ca un standard aplicat tuturor proiectelor viitoare.
Pentru 2027 vorbiţi despre un buget de dezvoltare de 35-40 de milioane de euro. Care sunt priorităţile şi cum ar putea arăta următoarea etapă de creştere?
Ahmed Tomah: Pentru anul viitor estimăm un buget de dezvoltare cuprins între 35 şi 40 de milioane de euro. Este o estimare legată de proiectele pe care le avem în vedere şi de continuarea strategiei de dezvoltare. O parte importantă a activităţii va fi concentrată pe Platinum şi Parkview, dar pregătim şi alte proiecte. Analizăm noi oportunităţi de investiţie şi urmărim inclusiv achiziţii de terenuri sau proprietăţi care pot fi dezvoltate în condiţii economice sustenabile.
Nu ne propunem să creştem doar prin numărul de apartamente dezvoltate. Vrem ca fiecare proiect nou să contribuie la consolidarea identităţii ROKA şi să respecte standardul de calitate pe care îl construim prin Platinum, Parkview şi ROKA Quality Certificate. Ne dorim ca ROKA Development să devină un nume recunoscut pentru proiecte premium şi high-end construite responsabil.
Despre ROKA Development
ROKA Development este divizia imobiliară a Sir Group, grup antreprenorial fondat în 1998 de Tomah Kahled, cu activităţi în retail, sectorul hotelier şi dezvoltare imobiliară.
Activă pe piaţa rezidenţială din 2008, ROKA Development are în portofoliu peste 1.000 de unităţi livrate. Printre proiectele dezvoltate se numără Roka Residence Nerva Traian, Roka Residence Pepelea, Fundeni Sir Tower şi Roka Doamna Ghica.
Prin proiectele Platinum şi Parkview, compania şi-a definit o nouă strategie de dezvoltare, concentrată pe segmentul mediu-superior, premium şi high-end. Această direcţie este susţinută de investiţii în arhitectură, calitatea construcţiei, garanţii extinse şi servicii destinate proprietarilor.



























