Vicepreşedintele PNL Alexandru Muraru îl întreabă pe preşedintele Nicuşor Dan de ce a mai pierdut timpul şi a nominalizat premieri din rândul PNL, după ce şeful statului a afirmat că e o iluzie că PNL şi USR, în configuraţia politică actuală, ar putea să guverneze fără un dialog cu PSD. Reacţia liberalului Muraru vine după ce Nicuşor Dan a declarat, marţi seară, că, pentru a guverna o ţară, trebuie să ai 50% şi niciun preşedinte din nicio ţară democratică nu poate să suplinească diferenţa între 30% şi 50%.
”A explicat preşedintele Nicuşor Dan că o susţinere a lui pentru o guvernare PNL-USR ar fi fost o iluzie. Ştim cu toţii, domnule preşedinte, că motivele pentru care nu aţi susţinut un asemenea guvern au ţinut excusiv de două motive: sabotarea lui Ilie Bolojan şi evitarea unui scenariu în care PSD şi AUR v-ar fi suspendat dacă nu le făceaţi jocurile. Despre asta este vorba. Şi domnule preşedinte, dacă 30% e mai mic decât 50%, atunci de ce aţi mai pierdut timpul nominalizând premieri din rândul liberalilor, pucişti sau nepucişti?”, a comentat, pe Facebook, liberalul Alexandru Muraru.
Totodată, Muraru a explicat că social-democraţii se află la guvernare cu 23% în Parlament, adică mai puţin decât PNL-USR.
”Dacă 30% ai PNL-USR nu sunt deajuns, atunci cum aţi considerat că e bun un guvern pesedisto-tehnocrat fără să luaţi în seamă şi susţinerea din umbră a AUR?”, l-a întrebat Muraru pe Nicuşor Dan.
Liberalul a amintit că şeful statului a vorbit despre faptul că respinge aducerea AUR la guvernare, însă în ultimele 48 de ore ”PSD şi AUR şi-au împărţit frăţeşte funcţii importante în statul român, prin Parlament”.
”PSD, pus cu mâna dumneavoastră la Palatul Victoria, a adus AUR la putere! Deja îl instalează sistematic în instituţiile statului. Domnule preşedinte, vă reamintesc că moţiunea de cenzură la care aţi asistat spectator, orbit de ura faţă de Ilie Bolojan, a fost iniţiată de AUR şi sprijinită de PSD”, a declarat Muraru.
Liberalul l-a criticat pe şeful statului că nu a abordat nicio temă ”esenţială” în conferinţa de presă susţinută la Cotroceni.
”Nicio discuţie despre corupţie decât la presiunea jurnaliştilor, nicio vorbă despre justiţia capturată, despre activitatea serviciilor, niciun cuvânt despre alegeri anulate şi despre starea democraţiei, nicio propoziţie despre ameninţările de securitate cu care ne confruntăm tot mai des. Conferinţa din această seară a fost o regie slabă. Şi lungă”, a adăugat Alexandru Muraru.
Preşedintele Nicuşor Dan a explicat, marţi seară, într-o conferinţă de presă, de ce e o iluzie că PNL şi USR, în configuraţia politică actuală, ar putea să guverneze fără un dialog cu PSD. Nicuşor Dan a arătat că, pentru a guverna o ţară, trebuie să ai 50% şi niciun preşedinte din nicio ţară democratică nu poate să suplinească diferenţa între 30% şi 50%.
"Aici situaţia este următoarea. Bineînţeles, în mod democratic, o parte dintre români susţin PNL şi USR, mulţi dintre ei m-au votat şi votul lor a fost decisiv pentru a intra în turul doi şi pentru a ajunge în poziţia asta şi le voi fi tot timpul recunoscător. În linii mari, poziţia lor este aşa. Cea mai bună opţiune de guvernare pentru România este PNL-USR. Perfect. Mai spun că PSD e un partid nociv pentru România, are un istoric, îşi protejează clientela. Perfect. Dar ei mai spun, dacă preşedintele ar fi susţinut cu adevărat PNL şi USR, partidele astea ar fi azi la guvernare. Asta e complet fals. Pentru că, pur şi simplu, 30% e mai mic de 50%", a precizat Nicuşor Dan, în conferinţa de presă.
