Se spune despre Cristina Ivan şi Diana Cociaş că stăpânesc achiziţiile publice până la ultimul punct. Iar experienţa lor în acest domeniu le-a adus un loc aparte într-o piaţă în care detaliile tehnice, interpretarea juridică şi mizele financiare se întâlnesc, uneori, în cele mai complicate ecuaţii de business.
S-au mutat recent într-un sediu nou, în nordul Bucureştiului, şi ne-au invitat să le trecem pragul. Am acceptat cu plăcere invitaţia, dar nu am venit cu mâna goală. Le-am adus câteva dintre întrebările pe care orice companie implicată în proiecte publice ar trebui să şi le pună înainte de a intra într-o licitaţie, nu după ce a câştigat-o.
Am vorbit despre contracte de infrastructură de sute de milioane sau chiar de peste un miliard de euro, documentaţii care pot ascunde riscuri importante, clauze contractuale, contestaţii şi, mai ales, despre o greşeală care continuă să apară inclusiv în cazul unor operatori economici experimentaţi, în speţă, concentrarea aproape exclusivă asupra câştigării contractului, în detrimentul întrebării esenţiale: îl putem executa în condiţiile asumate şi putem face profit?
„Cea mai importantă greşeală pe care am observat-o este aceea că ofertanţii nu citesc contractele”, spune Diana Cociaş. O afirmaţie care poate părea surprinzătoare într-un domeniu atât de tehnic şi competitiv, mai ales când vine vorba despre companii cu experienţă în proiecte mari de infrastructură. Explicaţia este însă una cât se poate de pragmatică. Înainte de depunerea unei oferte, atenţia se îndreaptă firesc către preţ şi specificaţiile tehnice. Companiile trebuie să se încadreze în valoarea estimată şi să demonstreze că pot executa lucrările solicitate. Contractul ajunge, de multe ori, în plan secund, fiind lăsat în seama consultanţilor juridici, iar problema apare atunci când aceştia sunt implicaţi abia după semnarea lui. Or, în acel moment, o parte dintre riscuri au fost deja asumate.
Din perspectiva celor două avocate, analiza unei oportunităţi de achiziţie publică nu se poate opri la întrebarea dacă societatea are capacitatea tehnică de a construi un drum, un pod, o cale ferată sau un spital. Trebuie evaluat întregul proiect: obligaţiile contractuale, particularităţile documentaţiei, riscurile de implementare şi consecinţele financiare ale angajamentelor asumate. Altfel spus, o ofertă competitivă nu este neapărat şi o ofertă sustenabilă.
Există şi o a doua capcană, mai puţin vizibilă la începutul procedurii. În etapa de evaluare, autorităţile contractante pot solicita clarificări, iar ofertanţii, de teama excluderii, ajung uneori să îşi asume obligaţii suplimentare faţă de cele prevăzute iniţial în ofertă. Promit că vor executa anumite lucrări sau vor îndeplini cerinţe suplimentare, fără ca aceste angajamente să fie reflectate în preţ.
Pe moment, obiectivul pare atins: oferta rămâne în competiţie, iar şansele de câştigare a contractului cresc. Numai că promisiunile făcute în etapa clarificărilor nu dispar odată cu atribuirea. Ele pot reveni în discuţie în timpul implementării, când beneficiarul solicită respectarea angajamentelor asumate.
Cristina Ivan identifică aici una dintre problemele de perspectivă ale operatorilor economici: tendinţa de a urmări obiectivul imediat, în locul celui pe termen mediu şi lung: „Cum voi face să implementez acest proiect, să ies în câştig?” este, în fond, întrebarea pe care orice companie ar trebui să şi-o adreseze înainte de a depune oferta. Nu este suficient să obţii contractul, ci trebuie să îl poţi duce la bun sfârşit, să îţi protejezi marja şi să rămâi un partener credibil pentru următoarele proiecte.
Discuţia ajunge inevitabil la contractele FIDIC şi la prevederile HG nr. 1/2018, unde anumite obligaţii asumate înainte de depunerea ofertei pot avea consecinţe importante în etapa de execuţie.
Cristina Ivan oferă un exemplu din practica de implementare: clauzele referitoare la suficienţa preţului şi la obligaţia antreprenorului de a vizita amplasamentul, de a analiza condiţiile existente şi de a lua în calcul riscurile proiectului.
Într-o etapă ulterioară, atunci când constructorul descoperă dificultăţi neprevăzute sau susţine că anumite elemente nu au putut fi anticipate, beneficiarul poate invoca tocmai obligaţiile asumate înainte de ofertare. A vizitat antreprenorul amplasamentul? A analizat condiţiile? A inclus riscurile în preţul propus? Sunt întrebări care pot schimba radical perspectiva asupra unui contract şi care demonstrează de ce analiza juridică nu ar trebui să fie o formalitate bifată înainte de semnare.
Mai mult, riscurile nu se regăsesc întotdeauna în contractul propriu-zis. Diana Cociaş atrage atenţia asupra unor situaţii în care anumite autorităţi contractante introduc în caietele de sarcini prevederi cu caracter contractual, inclusiv mecanisme de penalizare, deşi documentaţia tehnică ar trebui să reglementeze în principal modul de executare a lucrărilor.
În acest context, lectura atentă a întregii documentaţii devine esenţială. Dacă ofertantul identifică prevederi restrictive sau potenţial nelegale, trebuie să analizeze oportunitatea contestării lor în termenele procedurale aplicabile. O documentaţie care nu a fost contestată la timp poate deveni obligatorie pentru participanţi, iar posibilitatea de a reveni ulterior asupra unor prevederi poate fi serios limitată.
Există însă şi o perspectivă mai puţin intuitivă asupra regulilor procedurii. Cristina Ivan subliniază că ofertanţii îşi pot construi propria ofertă tehnică astfel încât să reflecte particularităţile proiectului şi modul concret în care înţeleg să execute lucrările. Odată acceptată, oferta devine un reper important în raporturile ulterioare dintre antreprenor şi autoritatea contractantă. Cu alte cuvinte, documentaţia nu trebuie privită doar ca o listă de obligaţii impuse de beneficiar. Poate deveni şi un instrument prin care antreprenorul îşi defineşte şi îşi protejează propriile angajamente.
Miliardele schimbă regulile jocului
Dacă valoarea proiectelor publice a crescut, a crescut şi complexitatea disputelor din jurul lor. Contractele de infrastructură care depăşesc un miliard de euro au devenit o miză economică suficient de mare încât fiecare etapă a procedurii să conteze.
În opinia celor două avocate, nu se poate vorbi pur şi simplu despre o diminuare a contestaţiilor. Mai degrabă, sistemul de remedii s-a sofisticat. Pe lângă traseul consacrat al contestaţiilor la CNSC şi al plângerilor în faţa Curţilor de Apel, au căpătat vizibilitate şi căile extraordinare de atac, unele dintre acestea fiind admise de instanţe în condiţii care, în trecut, erau mai puţin întâlnite.
Miza financiară explică, cel puţin în parte, această evoluţie. Cu cât valoarea unui contract este mai mare, cu atât interesul operatorilor economici de a valorifica orice posibilitate procedurală devine mai puternic. Iar litigiile ajung să se concentreze asupra unor aspecte tot mai specializate: programe de lucrări, formulare, documente şi detalii care pot influenţa rezultatul unei proceduri.
Nu asistăm, aşadar, la dispariţia disputelor, ci la transformarea lor. Competiţia nu se încheie întotdeauna odată cu desemnarea câştigătorului, iar companiile trebuie să fie pregătite pentru un parcurs care poate deveni mult mai lung şi mai complex decât au anticipat.
Diferenţa dintre a participa şi a înţelege jocul
Dincolo de exemplele tehnice şi de particularităţile procedurale, conversaţia cu Cristina Ivan şi Diana Coceş lasă o concluzie relevantă pentru întregul mediu de business: în achiziţiile publice, experienţa nu înseamnă doar să ştii cum să câştigi o licitaţie, ci şi să înţelegi ce urmează după aceea. O companie poate avea capacitatea tehnică, resursele şi oferta financiară potrivite şi, totuşi, să intre într-un contract ale cărui riscuri nu le-a evaluat suficient. Poate câştiga competiţia şi descoperi ulterior că obligaţiile asumate îi afectează profitabilitatea sau îi complică execuţia. De aceea, abordarea juridică nu ar trebui să apară doar atunci când apare un litigiu. Ea trebuie să fie parte din decizia de business încă din momentul în care compania analizează dacă merită să participe la o procedură.
Şi poate că aceasta este şi diferenţa dintre o victorie de etapă şi una cu adevărat relevantă: prima se măsoară prin contractul câştigat, în timp ce a doua, prin capacitatea de a-l executa în condiţiile asumate, fără ca oportunitatea iniţială să se transforme într-o vulnerabilitate. ..Iar în lumea contractelor publice de mare anvergură, această diferenţă poate valora sute de milioane de euro.
Medikatv.ro
