Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Linda Thomas-Greenfield, îndeamnă, marţi, Phenianul ”să se aşeze la masa negocierilor”, într-o vizită la frontiera...
Membrii Consiliului de Securitate al ONU nu au ajuns la un consens în vederea unei recomandări a unei aderări a Palestinei la ONU, a anunţat preşedinta...
Palestinienii au relansat în mod oficial procedura cu scopul ca Palestina să devină un stat membru cu drepturi depline al ONU, potrivit unei scrisori adresate...
România şi Bulgaria aderă duminică în mod parţial în spaţiul Schengen - după 16 ani de aşteptare -, o aderare care înfurie transportatorii rutieri,...
Preşedintele conservator polonez Andrzej Duda s-a opus vineri prin veto unei legi privind liberalizarea accesului la pilula de a doua zi începând de la vârsta...
Rusia şi China s-au opus prin veto, vineri, unei rezoluţii americane la ONU privind ”necesitatea” unui armistiţiu ”imediat” în Războiul din Fâşia...
Statele Unite au prezentat membrilor Consiliului de Securitate al ONU un proiect al unei rezoluţii prin care cer un ”armistiţiu imediat legat de eliberarea...
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan afirmă, vineri, că vetoul Ungariei privind revizuirea Bugetului multianual al Uniunii Europene este o veste proastă,...
Liderii europeni vor încerca joi să îl convingă pe inflexibilul prim-ministru ungar Viktor Orban să accepte ca UE să deschidă negocierile de aderare cu...
Statele Unite au continuat să preseze Israelul să facă mai mult pentru a proteja civilii palestinieni în timpul unei ofensive violente împotriva...
Ministrul suedez de Externe Tobias Billström anunţă miercuri că a primit asigurări din partea omologului său turc Hakan Fidan că Turcia va ratifica...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi la Bruxelles, întrebat dacă România mai ia în considerare acţionarea la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a...
Rusia şi China au respins, miercuri, prin veto un demers al SUA pentru ca Consiliul de Securitate al ONU să acţioneze în conflictul dintre Israel şi Hamas,...
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a precizat că a transmis, miercuri, în Parlamentul European, un mesaj clar cancelarului de dreapta din Austria, Karl Nehammer,...
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a transmis în mod oficial Parlamentului cererea de aderare la NATO a Suediei - după 17 luni de blocaj -, anunţă luni...
Opoziţia de centru proeuropeană a obţinut o majoritate parlamentară în alegerile legislative de duminică în Polonia, înfrângându-i pe naţionaliştii...
România ar bloca participarea Austriei la reuniunile NATO, ca răzbunare pentru veto-ul Vienei faţă de aderarea României la spaţiul Schengen, notează,...
Israelul şi Arabia Saudită sunt ”aproape” de o pace ”istorică”, s-a felicitat vineri premierul israelian Benjamin Netanyahu la tribuna Adunării...
Cancelarul austriac Karl Nehammer afirmă că nu este momentul potrivit pentru extinderea spaţiului Schengen, întrucât ”extinderea poate fi pusă în...
Raportul europarlamentarului social-democrat Victor Negrescu, prin care se propune justificarea legală a voturilor din Consiliu, limitarea în timp privind...
Rusia nu are drept de veto asupra aderării Ucrainei la NATO, subliniază secretarul general al NATO Jens Stoltenberg la Bratislava, la un summit la care...
Ungaria şi Polonia exercită presiuni în vederea unei menţineri a regulii unanimităţii în domeniul politicii externe şi de securitate a Uniunii Europene...
Preşedintele portughez, conservatorul Marcelo Rebelo de Sousa, a promulgat legea care scoate de sub incidenţă penală eutanasia, adoptată săptămâna...
Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis dictatorului nord-coreean Kim Jong Un că doreşte să treacă la ”etapa superioară” a cooperării ţărilor...
Premierul Giorgia Meloni a respins un acord de preluare a unei companii italiene de tehnologie de către o companie care ar avea legături cu gigantul rus al...