Liderii europeni vor încerca joi să îl convingă pe inflexibilul prim-ministru ungar Viktor Orban să accepte ca UE să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi să renunţe la veto-ul său asupra ajutorului crucial pentru ţara devastată de război, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un "summit foarte dificil", o "reuniune complexă", negocieri care s-ar putea prelungi dincolo de ziua de vineri, diplomaţii şi liderii europeni se aflau deja miercuri la faţa locului, pregătindu-se pentru ore lungi de discuţii.

Viktor Orban a declarat miercuri în parlamentul său că europenii ar face o "greşeală teribilă" dacă ar accepta să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina în cadrul summitului de la Bruxelles.

"Trebuie să împiedicăm acest lucru, chiar dacă ceilalţi 26 de membri au o opinie diferită", a insistat el.

La rândul său, Kievul consideră că a îndeplinit toate condiţiile cerute de Bruxelles înainte de a deschide aceste negocieri, iar acum aşteaptă cu nerăbdare încurajările atât de necesare din partea europenilor.

De mai multe săptămâni, norii se adună deasupra Ucrainei: contraofensiva militară nu a reuşit să producă un progres decisiv, iar ajutorul occidental, vital pentru efortul său de război, a fost blocat atât de Washington, cât şi de Bruxelles.

Viktor Orban refuză, de asemenea, ca UE să acorde Ucrainei un ajutor suplimentar de 50 de miliarde de euro, cerând mai întâi o "dezbatere strategică" între cei 27 cu privire la continuarea sprijinului acordat Kievului.

Iar fără ajutorul occidental, "bineînţeles, nu putem câştiga", a declarat miercuri la Oslo preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

"Mă voi întâlni cu Viktor Orban şi lucrez zi şi noapte pentru a obţine decizii pozitive", a declarat miercuri Charles Michel, preşedintele Consiliului European, care prezidează dezbaterile celor 27 la summituri.

Rămâne de văzut ce intenţionează să realizeze de data aceasta premierul ungar, adesea singur împotriva tuturor şanselor.

Ungaria cere ca Uniunea Europeană să elibereze toate fondurile la care are dreptul, dar care au fost îngheţate din cauza încălcărilor statului de drept.

Miercuri, a obţinut deblocarea a zece miliarde de euro, în urma unei decizii a Comisiei Europene care a provocat furia deputaţilor europeni. Mai mulţi dintre ei au denunţat slăbiciunea Bruxelles-ului în faţa "şantajului" exercitat de premierul ungar.

Cu toate acestea, premierul ungar jură că această decizie, anunţată în mod oportun în ajunul summitului, nu va schimba poziţia sa de principiu în privinţa Ucrainei.

"L-am rugat să-mi dea un singur motiv, nu trei, cinci sau zece, ci unul singur. Încă aştept răspunsul", a declarat preşedintele ucrainean Zelenski. "El nu are niciun motiv pentru a bloca aderarea Ucrainei la UE. A refuza ar însemna că preşedintele rus Vladimir "Putin a pus veto", a spus el.

Va ceda în cele din urmă liderul ungar în faţa presiunilor partenerilor săi europeni, aşa cum a mai făcut în trecut, după ce a obţinut anumite concesii?

"Viktor Orban este cel mai experimentat lider european" în Consiliul European, care reuneşte statele membre, explică un oficial european, sub rezerva anonimatului. "Cred că el ştie exact cum să nu se regăsească singur într-un colţ al ringului", izolat de toate celelalte ţări europene.

Dar trebuie totuşi să i se ofere o cale de ieşire, fără a da motive de disperare Ucrainei.

Semnalul politic care va fi dat Kievului şi celorlalte ţări europene "este foarte important" şi trebuie să fie înţeles de Kiev ca o "decizie", altfel va fi o dezamăgire majoră după aproape doi ani de război împotriva Rusiei, a explicat un diplomat european.

Termenii unui compromis ar putea depinde de calendar.

Comisia Europeană a propus deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina în două etape: o decizie a celor 27 în această săptămână şi o a doua decizie anul viitor privind cadrul acestor negocieri.

Potrivit diplomaţilor, cei 27 ar putea încerca să găsească o formulare în jurul acestui calendar care să liniştească Kievul, fără a jigni Budapesta.

Doar dacă Viktor Orban nu va fi tentat să meargă până la capăt de data aceasta.

Întrebat miercuri despre un eventual "Huxit" (ieşirea Ungariei din UE), premierul a declarat: "Nu vreau să plec, ci să iau puterea (...) din interior", prin ralierea a tot mai multe ţări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.