Procuratura din Paris a deschis o investigaţie referitoare la complicitatra băncii BNP Paribas la crime împotriva umanităţii în Sudan, au anunţat joi un...
Reprezentanţii Toronto Film Festival au cerut eliberarea imediată a regizorului sudanez Hajooj Kuka, membru în Academia americană de film, încarcerat recent...
Coaliţia partidelor şi societăţii civile care a condus contestarea ce l-a răsturnat de la putere pe Omar al-Bashir în 2019 a anunat marţi că Guvernul nu...
Mike Pompeo se află marţi în Sudan, în cadrul primei vizite din ultimii 15 ani a unui şef al diplomaţiei americane, în a doua zi a unui turneu regional...
Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo s-a declarat ”optimist” luni, în prima zi a unui nou turneu în Orientul Mijlociu, să vadă”alte ţări arabe”...
Sudanul a ajuns la un acord cu familiile victimelor atentatului din 2000 vizând distrugătorul american USS Cole, în vederea despăgubirii acestora, a anunţat...
Consiliul de Securitate al ONU, care nu s-a mai reunit de 12 zile, este profund împărţit atât pe tema unui proiect al unei declaraţii privind noul...
Ministerul sudanez al Justiţiei a semnat cu Statele Unite un acord în vederea acordării unor compensaţii rudelor ale marinarilor americani ucişi în...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că administraţia sa se pregăteşte să adauge ”câteva ţări” pe lista controversată cu state ai...
Un tribunal sudanez a condamnat luni la moarte 27 de membri ai serviciului de informaţii, găsiţi vinovaţi de torturarea până la moarte a unui manifestant la...
Fostul preşedinte sudanez Omar el-Béchir, destituit în aprilie de armată în urma unei contestări inedite după 30 de ani la putere, a fost condamnat...
Laureatul Nobelului Păcii Abiy Ahmed, premierul unui regim al cărui produs pur este, fiul unor săteni modeşti devenit şeful spionilor, a iniţiat schimbări...
Peste 29 de milioane de copii s-au născut în zone de conflict în 2018, a anunţat vineri UNICEF, citată de DPA.
Militarii aflaţi la putere şi conducătorii contestării au semnat sâmbătă un acord istoric, care deschide calea unui transfer al puterii civililor, în...
Consiliul militar care conduce Sudanul şi liderii opoziţiei au semnat un acord privind împărţirea puterii după discuţii care au durat toată noaptea,...
Statele Unite au salutat un acord la care s-a ajuns în Sudan între armată şi o coaliţie între opoziţie şi protestatari pentru a împărţi puterea timp de...
Liderii militari şi civili din Sudan au anunţat vineri că au ajuns la un acord pentru a împărţi puterea până la noi alegeri, promiţând că astfel se va...
Medicii sudanezi au informat că peste 70 de persoane au fost violate într-un atac asupra unei tabere de protestatari în capitala Khartoum săptămâna...
Forţele de securitate sudaneze au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii care construiau baricade în capitala Khartoum, relatează BBC.
Reprezentanţi ai mişcării de protest şi armata din Sudan au ajuns la un acord în vederea instaurării unei autorităţi comune între civili şi militari, o...
Preşedintele sudanez destituit Omar al-Bashir a fost transferat, în noaptea de marţi spre miercuri, la o închisoare din Khartoum, a declarat o sursă...
Parlamentul egiptean a adoptat un amendament la Constituţie care îi permite preşedintelui Abdel Fattah el-Sisi, ales în 2014 şi acuzat de grave încălcări...
Şeful consiliului militar aflat la conducerea Sudanului a concediat cei mai importanţi trei procurori, după ce protestatarii au cerut o reformă a justiţiei...
Şeful consiliului militar aflat la putere în Sudan, Awad Ibn Auf, şi-a dat demisia la o zi după ce l-a înlăturat de la putere pe fostul preşedinte Omar...
Protestatarii din Sudan au rămas pe străzile capitalei Khartoum în timpul nopţii, sfidând interdicţia armatei, scrie BBC.