Şeful consiliului militar aflat la conducerea Sudanului a concediat cei mai importanţi trei procurori, după ce protestatarii au cerut o reformă a justiţiei ca parte a drumului către un guvern civil, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Asociaţia Profesioniştilor din Sudan (SPA), cea care coordonează protestele, a publicat o listă lungă de cereri pentru a opri represiunea şi a gestiona criza economică după ce armata l-a înlăturat de la putere pe fostul preşedinte Omar al-Bashir.
 
Într-un comunicat, şeful consiliului militar, Abdel Fattah al-Burhan, a anunţat concedierea procurorului-şef Omar Ahmed Mohamed Abdelsalam şi a procurorului general adjunct Hesham Otham Ibrahim Saleh precum şi pe şeful procurorilor publici, Amer Ibrahim Majid.
 
Alwaleed Sayed Ahmed Mahmoud a fost numit pentru a-l înlocui pe Abdelsalam, însă nu se ştie nimic despre trecutul său.
 
SPA a cerut luni că acest consiliu militar să fie dizolvat în favoarea unui guvern civil care ar cuprinde şi reprezentanţi ai armatei. De asemenea, a fost cerută înlăturarea lui Abdelsalam precum şi a adjuncţilor săi.
 
Marţi, sute de profesori de la Universitatea din Khartoum au protestat având pancarte pe care scria „guvern civil de tranziţie” şi „democraţie”.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.