Sergio Rico, portarul lui PSG, se află în stare gravă, la spital, după un accident de călărie
Portarul spaniol al lui PSG, Sergio Rico, a suferit duminică dimineaţa un accident, căzând de pe cal, şi a fost internat în stare gravă.
Portarul spaniol al lui PSG, Sergio Rico, a suferit duminică dimineaţa un accident, căzând de pe cal, şi a fost internat în stare gravă.
Sute de mii de oameni, inclusiv din Ungaria, Australia, Suedia şi SUA, participă la tradiţionalul pelerinaj de Rusalii de la Şumuleu Ciuc, considerat cel mai...
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anuţat, vineri noapte, că a ajuns la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc după ce a pedalat aproape 10 ore.
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunţat, joi seară, că vineri va pleca la pelerinajul de Şumuleu Ciuc, cu bicicleta.
Mii de credincioşi creştin-ortodocşi din toată ţara participă, sâmbătă după-amiază, la procesiunile de Florii. Oamenii s-au adunat la biserici, unde au...
Pelerinajul religios de la Iaşi s-a încheiat, duminică dimineaţă, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva fiind reintroduse în Catedrala Mitropolitană. În...
Aproape 250.000 de oameni s-au închinat, până sâmbătă, la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, alte 11.000...
Peste 200.000 de credincioşi s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, de la începutul pelerinajului religios de la Catedrala...
Aproximativ 8.500 de credincioşi aşteaptă la rând, joi seară, pe străzile din jurul Catedralei Mitropolitane din Iaşi pentru a se închina la moaştele...
Aproximativ 93.000 de credincioşi s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, de la începutul pelerinajului religios de la Catedrala...
Aproximativ 20.000 de persoane au participat duminică seară la Iaşi la pelerinajul intitulat Calea Sfinţilor, raclele cu moaştele Sfintei Parascheva şi cele...
Peste 21.000 de pelerini au trecut sâmbătă pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, iar la rând aşteaptă aproape 10.000 de persoane.
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan a declarat sâmbătă că prin rugăciunile sfinţilor, dar şi ale pelerinilor, nădăjduim că Dumnezeu îşi...
Peste 300.000 de pelerini sunt aşteptaţi să participe la manifestările religioase care se vor desfăşura la Catedrala Mitropolitană din Iaşi în...
Senatorul USR Marius Bodea susţine că ”bâlciul şi mascarada” de Sărbătorile Iaşului fac rău imaginii oraşului şi că nu este normal ca oamenii să...
Selecţionerul Croaţiei, Zlatko Dalic, a parcurs peste 100 de kilometri până la sanctuarul marian de la Medjugorje, din Bosnia-Herţegovina, informează AFP.
Racla cu Moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva va sta timp de o săptămână în baldachinul amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, sfintele...
Aproximativ 20.000 de persoane au aşteptat la o coadă de cel puţin un kilometru pentru a vedea sicriul reginei la Edinburgh, transmite BBC. Coada se întinde...
Papa Francisc va face o vizită istorică, săptămâna viitoare, în Canada, pentru a oferi scuze oficiale pentru răul făcut în şcolile rezidenţiale conduse...
Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor organizează, sâmbătă, în Capitală, un pelerinaj de Florii, la care sunt aşteptaţi peste 5.000 de...
Ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi mireni din Capitală şi din judeţul Ilfov vor participa, sâmbătă, la Pelerinajul de Florii din Bucureşti,...
Primarul municipiului Suceava, Ioan Lungu, a declarat, în şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, că există...
Pelerinajul de Sf Dimitrie cel Nou continuă, sâmbătă, în Bucureşti, moaştele sfinţilor fiind aşezate în Baldachinul Stinţilor. Organizatorii au...
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă vineri dimineaţă în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, peste 85.000 de persoane...
Peste 3.000 de persoane s-au închinat, până vineri la prânz, la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, aceasta fiind scoasă în cursul dimineţii...