Zi de doliu naţional în Israel după tragedia de la Meron
Drapele au fost coborâte în bernă, duminică, în Israel, pentru o zi de doliu naţional după decesul a 45 de persoane, inclusiv copii, în timpul unui...
Drapele au fost coborâte în bernă, duminică, în Israel, pentru o zi de doliu naţional după decesul a 45 de persoane, inclusiv copii, în timpul unui...
Doar musulmanii imunizaţi împotriva Covid-19 vor putea să participe la pelerinajul umrah, au anunţat autorităţile saudite, potrivit The Guardian.
Papa Francisc a anulat tradiţionalul act de veneraţie care avea loc pe 8 decembrie la imagina Fecioarei Maria în centrul istoric al Romei, din cauza stării de...
Tribunalul Constanţa a respins vineri, ordonanţa preşedinţială depusă de Arhiepiescopia Tomisului pentru suspendarea deciziei Comitetului Judeţean pentru...
Patriarhia Română a transmis joi că este necesar ca autorităţile de stat competente să permită în mod excepţional credincioşilor din ţară să vină...
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat că Secretariatul de Stat pentru Culte are obligaţia de a se implica în medierea unei...
Un saudit a lovit cu maşina una dintre intrările Marii Moschei de la Mecca - cel mai sfânt loc al islamului -, situată în vestul Arabiei Saudite, au anunţat...
Racla cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou a fost scoasă duminică din Catedrala Patriarhală, evenimentul fiind, deschis doar pelerinilor din Bucureşti şi...
Ludovic Orban a transmis un mesaj pelernilor care vor participa la pelerinajul de Sfântul Dumitru, la Bucureşti, el i-a sfătuit să poarte mască şi să evite...
Premierul Ludovic Orban a declarat întrebat despre regulile anunţate de Patriarhia Română privind pelerinajul de Sfântul Dumitru că apreciază faptul că...
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, organizată de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor în perioada 25 -...
Premierul Ludovic Orban a declarat că o întrunire a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) va avea loc luni, de la ora 15.00,...
Recomandarea secretarului de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, este ca de Sfântul Dumitru să fie limitat accesul credincioşilor şi să se...
Premierul Ludovic Orban a declarat că la pelerinajul de Sfântul Dumitru, de la Bucureşti, ar putea participa doar cei care au buletin în Capitală şi în...
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, joi, la Timişoara, că medicii epidemiologi au luat decizia de a permite pelerinilor să viziteze racla cu...
Reprezentanţii Jandarmeriei au explicat, miercuri seară, că prin modul cum a fost gestionată situaţia de către forţele de ordine s-a evitat o escaladare a...
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis luni o reacţie la anunţul „interzicerii arbitrare” a pelerinajului prilejuit de...
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, referindu-se la protestele care au avut în faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi, că pelerinii ar trebui...
Prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, susţine că nu pune la îndoială priceperea Mitropoliei în respectarea regulilor sanitare în caz de...
Părintele Episcop Ignatie al Huşilor a ironizat, vineri, decizia autorităţilor de a interzice parţial pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva de la...
Patriarhul Daniel face apel la „coresponsabilitate şi cooperare pentru a evita constrângeri excesive” şi susţine că interzicerea în acest an a...
Persoanele care nu au domiciliul în Iaşi nu sunt lăsate să intre în curtea Catedralei Mitropolitane din oraş, lăcaşul de cult fiind înconjurat de...
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis marţi că, pentru prezervarea fundamentalei libertăţi religioase, măsurile sanitare...
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei anunţă că pelerinajul religios de la Iaşi va avea loc şi în acest an, în luna octombrie. Vor fi luate măsuri speciale,...
Oficiali iranieni şi-au exprimat sâmbătă îngrijorarea faţă de o ”recrudescenţă” a contaminărilor cu noul coronavirus în Iran, cea mai afectată...