Ministrul Apărării, Mihai Fifor, face o vizită oficială în Republica Franceză, în perioada 28-30 mai, la invitaţia ministrului francez al Apărării,...
Ministrul Apărării, vicepreşedintele PSD Mihai Fifor, a lansat joi seară un atac la adresa "dezertorilor" din PSD, spunând că decizia acestora de a se...
Comentatorul sportiv Cristian Ţopescu, general de brigadă în rezervă, a fost tot timpul alături de Armata României şi devotat ţării sale, spune ministrul...
Ministrul Apărării Mihai Fifor afirmă că cei opt militari răniţi luni în Afganistan sunt în afara pericolului că medicii le acordă ajutor de...
Ministrul Apărării Mihai Fifor a transmis duminică un mesaj de Ziua Veteranilor şi a spus, adresându-se celor care au luptat în al Doilea Război Mondial,...
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat la Arad, sâmbătă, că primele 36 de transportoare blindate Piranha vor intra în dotarea Armatei...
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, consideră că programul de atragere a rezerviştilor a fost sub aşteptări în 2017, astfel că se vor lua o serie...
Ministrul Apărării Mihai Fifor s-a aflat într-o vizită de două zile în Afganistan, unde a fost informat în legătură cu misiunile la care participă...
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, spune că în aceste zile, care stau sub semnul biruinţei luminii asupra întunericului şi a vieţii asupra morţii, nu...
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, afirmă că înfiinţarea unui batalion mixt româno-moldovean nu ar implica transferul de trupe româneşti în...
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, consideră că apartenţa României la NATO şi Uniunea Europeană, respectiv materializarea Parteneriatului...
Ministrul Apărării, candidat pentru funcţia de vicepreşedinte pentru Regiunea de Vest în cadrul Congresului PSD, a declarat sâmbătă că PSD trebuie să...
Ministrul Mihai Fifor face o vizită în Israel, începând de luni şi până miercuri, la invitaţia omologului israelian Avigdor Lieberman, iar discuţiile vor...
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, marţi, că se doreşte completarea escadrilei de F 16 cu încă patru avioane, iar în viitor se...
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai fifor, a anunţat, marţi, că se continuă discuţiile pentru extinderea bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, fiind...
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, marţi, că la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, România a militat ca pe...
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a avut joi o întrevedere cu secretarul american al Apărării, James Mattis, cu ocazia Reuniunii miniştrilor Apărării din...
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, va participa, miercuri şi joi, la Reuniunea miniştrilor apărării din ţările membre ale NATO, la Bruxelles.
Ministrul Apărării Naţionale Mihai Fifor a declarat vineri că nu se aşteaptă ca salariile funcţionarilor publici şi personalului contractual din minister...
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, va face luni o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia ministrului Apărării din Republica Moldova, Eugen Sturza, iar...
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, spune că modernizarea Marinei militare a României nu mai poate fi amânată şi că programele de achiziţie a corvetelor...
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, vineri, la Constanţa, că, după anexarea Crimeei de către Rusia, contextul de la Marea Neagră este unul...
Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, s-a întâlnit, la sediul M.Ap.N., cu ambasadorul Canadei la Bucureşti, Kevin Hamilt, printre temele abordate...
Mihai Fifor a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor pentru funcţia de ministru al Apărării Naţionale. El a declarat în cadrul audierilor că...
Premierul interimar Mihai Fifor spune că Neagu Djuvara va rămâne în amintirea sa un aristocrat al spiritului