Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a avut joi o întrevedere cu secretarul american al Apărării, James Mattis, cu ocazia Reuniunii miniştrilor Apărării din statele membre NATO, de la Bruxelles, iar oficialul american l-a asigurat pe ministrul român că SUA îşi menţin angajamentul faţă de apărarea României, inclusiv prin prezenţa la Deveselu şi la baza de la Mihail Kogalniceanu, precum şi prin programele de înzestrare încheiate. De asemenea, James Mattis şi-a exprimat disponibilitatea de a face o vizită în România, arată Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit MApN, cei doi oficiali au abordat subiecte legate de situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi priorităţile aliate pentru viitorul Summit NATO ministrul Mihai Fifor arătând că recentele evoluţii de securitate din această zona întăresc nevoia consolidării posturii de apărare şi descurajare a Alianţei pe întregul flanc estic.

De asemenea, ministrul Mihai Fifor a informat cu privire la stadiul implementării planului de achiziţii şi înzestrare a Armatei României, precizând că în 2018 o atenţie deosebită va fi acordată îmbunătăţirii capabilităţilor din domeniul maritim.

"Participarea constantă şi de substanţă a României la operaţiile Alianţei constituie o altă dimensiune a aportului ţării noastre la asumarea responsabilităţilor de securitate aliate, România fiind al patrulea contributor cu trupe în Afganistan", a spus Fifor.

Secretarul american al apărării, James Mattis, a salutat eforturile României de îndeplinire a angajamentelor asumate în cadrul Alianţei pentru întărirea apărării colective, apreciind că ţara noastră este un model în ceea ce priveşte alocările bugetare şi investiţiile pentru apărare, precum şi prin susţinerea constantă a operaţiilor aliate. El l-a asigurat pe ministrul român că SUA îşi menţin angajamentul faţă de apărarea României, inclusiv prin prezenţa la Deveselu şi la baza de la Mihail Kogalniceanu, precum şi prin programele de înzestrare încheiate, mai spune MApN.

Totodată, James Mattis şi-a exprimat disponibilitatea de a face o vizită în România, urmând ca perioada exactă să fie stabilită ulterior.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.