Colinde, demonstraţii de dansuri populare şi concerte au fost incluse în programul celei de-a IV-a ediţii a Crăciunului Copiilor, care va fi sărbătorit...
Spectacolul "Eliza visează", o poveste originală despre emoţii, imaginaţie şi curaj dedicată copiilor peste 5 ani, poate fi vizionat duminică, 2 decembrie,...
Teatrul Ion Creangă revine, din această lună, cu spectacole pentru întreaga familie în Sala Rapsodia din centrul Vechi al Capitalei, după o perioadă în...
Spectacolele "Apa vie", susţinut de Teatrul Mic din Bucureşti, "Tuntu", susţinut de Compania de Dans Auraco din Finlanda, şi "Umbra mea", al Companiei O Quell...
Centenarul Bojdeucii „Ion Creangă”, primul muzeu literar din România, va fi celebrat de Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, de vineri până...
O aplicaţie mobilă de poveşti pentru copii, PovesTIC, va fi lansată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul „Ion Creangă”, în colaborare cu...
Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi a transmis miercuri că Muzeul ”Ion Creangă” (Bojdeuca), precum şi obiectele de patrimoniu expuse în casă nu...
Concluziile anchetei făcute de către Serviciul Public Administraţia Patrimoniul Local Aiud arată că ramura care s-a rupt dintr-un copac din parc şi a...
Procurorii şi poliţiştii din Alba anchetează cazul unei femei care a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul din Sibiu, unde se afla în...
Spectacolele ”Cartierul poveştilor” şi ”Pinguinii melomani” se vor juca, weekendul acesta, la Palatele Brâncoveneşti, în cadrul stagiunii estivale...
Vara aceasta Palatele Brâncoveneşti primesc oaspeţi din poveşti!
Patru copii cu vârste între trei şi şase ani şi două femei care erau la un loc de joacă din Parcul Cişmigiu au fost răniţi, duminică, după ce o...
A treia ediţie a Festivalului Amintiri din Copilărie, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), prin intermediul Teatrului Ion Creangă, va avea loc...
Ziua Internaţională a Copilului va prilejui, miercuri, întâlnirea tinerilor spectatori cu atelierul ”1 iunie cu poveşti”, coordonat de Alexandrina Halic...
Televiziunea Română lansează stagiunea de ”Teatru în TVR”, pe 1 iunie, urmând ca la sediul televiziunii, în curtea radiodifuzorului public, să fie...
spectacolul "De-a Micul Prinţ" se joacă duminică, 20 martie, de Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret, de la ora 11.00 şi de la ora...