Medicamentul Ozempic al Novo Nordisk a încetinit agravarea disfuncţiei renale la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi a scăzut riscul de insuficienţă renală, probleme cardiace, accident vascular cerebral şi deces, potrivit rezultatelor detaliate ale unui studiu în stadiu avansat prezentat vineri, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania a anunţat în martie că medicamentul pentru diabet, cunoscut din punct de vedere chimic sub numele de semaglutidă, a redus riscul combinat de complicaţii renale şi evenimente cardiovasculare cu 24% în următorii 3,4 ani, la pacienţii care au primit injecţii săptămânale de 1 miligram, comparativ cu cei cărora li s-a administrat placebo.

Beneficiile observate în studiu ”reflectă efecte clinice importante asupra rinichilor, cardiovasculare şi a ratelor de supravieţuire în rândul pacienţilor cu risc înalt... şi susţin un rol terapeutic pentru semaglutide în această populaţie”, a declarat liderul studiului, Dr. Vlado Perkovic de la University of New South Wales sin Sydney, Australia.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

Datele mai detaliate despre studiul efectuat pe 3.533 de pacienţi cu diabet zaharat de tip 2 şi boală cronică de rinichi au fost prezentate la reuniunea European Renal Association de la Stockholm şi publicate în New England Journal of Medicine.

Sănătatea rinichilor a scăzut semnificativ mai repede la pacienţii cărora li s-a administrat un placebo decât la cei cărora li s-a administrat Ozempic, aşa cum arată o măsură cunoscută sub numele de rata estimată de filtrare glomerulară (eGFR), au descoperit cercetătorii.

Studiul a fost oprit devreme, când un comitet independent de monitorizare a revizuit datele şi a stabilit că beneficiile Ozempic sunt clare, au spus cercetătorii.

Ozempic aparţine unei clase de medicamente cunoscute sub numele de agonişti ai receptorilor GLP-1 şi are acelaşi ingredient activ ca medicamentul pentru obezitate extrem de popular de la Novo Nordisk, Wegovy.

Obezitatea nu a fost o cerinţă pentru participarea la studiul actual. Dar Novo şi rivala Eli Lilly speră să obţină o acoperire mai largă de asigurare pentru medicamentele lor pentru slăbire, demonstrând celelalte beneficii medicale ale acestora.

Reducerile riscului au fost similare atunci când se analizează doar evenimentele legate de rinichi, cum ar fi începerea dializei, efectuarea unui transplant de rinichi sau o scădere bruscă a funcţiei renale, au spus cercetătorii.

Pacienţii din grupul Ozempic au avut un risc cu 18% mai mic de evenimente cardiace adverse majore şi un risc cu 20% mai mic de deces din orice cauză, au spus cercetătorii.

Retragerea din studiu din cauza problemelor gastrointestinale a fost de 13,2% în grupul Ozempic faţă de 11,9% pentru placebo.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.