Spectacolele "Apa vie", susţinut de Teatrul Mic din Bucureşti, "Tuntu", susţinut de Compania de Dans Auraco din Finlanda, şi "Umbra mea", al Companiei O Quell Dommage din Belgia, au fost recompesate ex aequo cu premiul Juriului (şi trofeu FITC - Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii - FITC "100, 1.000, 1.000.000 de poveşti"), la ediţia a 14-a a evenimentului, care s-a desfăşurat între 6 şi 13 octombrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizat de Primăria Capitalei prin Teatrul Ion Creangă, festivalul a prilejuit întâlnirea celor mai tineri spectatori cu nu mai puţin de 30 de  reprezentaţii, susţinute de teatre şi companii de artele spectacolului din Austria, Belgia, Elveţia, Finlanda, Italia, Marea Britanie, Spania şi România.

În spiritul tradiţiei lansate încă de la prima ediţie FITC, în anul 2005, festivalul a răsplătit cele mai valoroase spectacole şi performanţe actoriceşti prezentate în cele două secţiuni competiţionale: spectacole pentru copiii cu vârsta sub 6 ani, respectiv peste 6 ani.

Premiile au fost acordate în cadrul festivităţii de închidere a festivalului, care a avut loc sâmbătă, la sediul creart - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, câştigătorii fiind desemnaţi de juriul alcătuit din Jo Belloli (specialist în domeniul teatrului pentru copii sub 6 ani, Marea Britanie), Omar Meza (coregraf şi director artistic, Spania) şi Florian Silaghi (actor, România).

"Tuntu", susţinut de Compania de Dans Auraco, Finlanda

Premiul Juriului (şi Trofeu FITC, oferit de Teatrul "Ion Creangă"), acordat ex aequo: "Apa vie", susţinut de Teatrul Mic, Bucureşti, pentru valoarea remarcabilă a producţiei, care propune o interpretare îndrăzneaţă a unui basm clasic; "Tuntu", susţinut de Compania de Dans Auraco, Finlanda, care, "prin cercetare aprofundată, contribuie la conştientizare senzorială, în rândul unui public incluziv"; "Umbra mea", susţinut de Compania O Quell Dommage, Belgia, pentru "viziunea dinamică, afectuoasă şi jucăuşă asupra singurătăţii".

"Umbra mea", susţinut de Compania O Quell Dommage, Belgia

Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină (în valoare de 700 de euro, oferit de Teatrul Ion Creangă) acordat ex aequo: Andreas Simma pentru rolul din spectacolul "Totdeauna.", susţinut de Teatrul Toihaus, Austria, pentru "interpretarea lui poetică şi rafinată care surprinde esenţa curiozităţii copilăreşti"; Marian Olteanu pentru rolul Printzul Mic din spectacolul "Apa vie", susţinut de Teatrul Mic, Bucureşti, pentru "combinarea unei largi game de abilităţi performative într-o interpretarea energică şi inspirată".

Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină (în valoare de 700 de euro, oferit de Teatrul Ion Creangă), acordat ex aequo: Nerea Martinez pentru rolul din spectacolul "Ploaia", susţinut de Compania Markeliñe din Spania, pentru sensibilitate, profunzime emoţională şi expresivitate în interpretare; Aïda Dao pentru rolul din spectacolul "Taama", susţinut de Theatre de la Guimbarde, Belgia, "pentru seninătatea spiritului său, exprimat prin bucuria exuberantă de a cânta".

Premiul "Educaţia Timpurie" (în valoare de 2.000 de euro, oferit de Institutul Cultural Român şi Trofeu FITC, oferit de Teatrul "Ion Creangă"), pentru cel mai bun spectacol adresat copiilor de vârstă mică şi foarte mică: "Culorile apei", susţinut de Teatrul La Baracca - Testoni Ragazzi, Italia, pentru remarcabila căldură a conexiunii emoţionale şi fizice între interpreţi şi public.

Premiul "Cornel Todea" (în valoare de 2.000 de euro, oferit de Institutul Cultural Român şi Trofeu FITC, oferit de Teatrul Ion Creangă) pentru cel mai bun spectacol: "Ploaia", susţinut de Compania Markeliñe, Spania, un spectacol delicat şi puternic, care vorbeşte despre pierdere şi durere într-un mod emoţionant.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.