Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat marţi că proiectul de lege bipartizan privind imigraţia, care asigura şi fondurile pentru Ucraina, se destramă sub...
Ministrul israelian al Securităţii Naţionale Itamar Ben Gvir prezintă marţi scuze, după ce fiul său l-a luat în derâdere pe X pe preşedintele american...
Senatorii americani au ajuns la un acord asupra imigraţiei şi ajutării Ucrainei, după luni de dezbateri aprige, însă preşedintele republican al Camerei...
Un interviu cu preşedintele SUA în orele dinaintea Super Bowl a devenit o tradiţie în ultimele decenii. Preşedintele Joe Biden nu va participa la un schimb...
Preşedintele american Joe Biden a câştigat, sâmbătă, alegerile primare democrate din statul Carolina de Sud, potrivit proiecţiilor realizate de Edison...
Casa Albă a dat publicităţii o declaraţie a preşedintelui Joe Biden după anunţul că SUA au lansat atacuri aeriene împotriva unor ţinte din Siria şi...
John Podesta, consilierul lui Joe Biden în probleme de mediu, însărcinat cu implementarea programului de investiţii în tranziţia energetică, urmează să...
Statele Unite anunţă joi că impun sancţiuni mai multor ”colonişti extremişti”, pe care-i acuză de violenţe împotriva palestinienilor în Cisiordania...
Secretarul american al Aprării Lloyd Austin şi-a cerut scuze în mod public, joi, după ce şi-a păstrat secrete un cancer şi o spitalizare, un scandal care...
Preşedintele chinez Xi Jinping i-a promis omologului său american Joe Biden că China nu se va amesteca în alegerile prezidenţiale din Statele Unite,...
Preşedintele american Joe Biden anunţă marţi că a luat o decizie cu privire la un răspuns ”gradual” la un atac cu dronă soldat cu uciderea a trei...
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden este ironizat de republicani după ce a făcut o gafă în weekend şi l-a numit pe rivalul său republican Donald...
Cel puţin trei militari americani au fost ucişi, iar alţi 34 răniţi într-un atac cu dronă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un mic avanpost...
Administraţia Biden urmează să acorde subvenţii de miliarde de dolari companiilor de top producătoare de semiconductori, inclusiv Intel şi Taiwan...
Preşedintele american Joe Biden se va întâlni cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, la Washington, în data de 9 februarie, în încercarea de a obţine...
Preşedintele democrat Joe Biden le cere republicanilor din Congresul american să nu blocheze un proiect privind imigraţia negociat parţial şi dă asigurări...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a început joi o vizită de stat de două zile în India, impregnată de fast şi emblematică pentru parteneriatul...
Preşedintele american Joe Biden a obţinut o victorie în alegerile primare din New Hampshire, în care nu a făcut deloc campanie şi în care numele nu i-a...
Autorităţile din New Hampshire anchetează cu privire la apeluri telefonice trucate care imită vocea preşedintelui american Joe Biden care-i ”încurajează...
Parlamentul turc urmează să se exprime marţi prin vot asupra aderării Suediei la NATO, potrivit postului CNN Turk, urmând să pună capăt unei aşteptări...
Fostul preşedinte american Donald Trump s-a declarat ”foarte onorat” de susţinerea guvernatorului Floridei Ron DeSantis, care s-a retras după şapte luni...
Preşedintele american Joe Biden a declarat că înfiinţarea unui stat independent pentru palestinieni nu este imposibilă cât timp premierul israelian Benjamin...
Preşedintele american Joe Biden a arătat că predecesorul său Donald Trump nu are monopolul fast-foodurilor şi a băut un milkshake de vanilie cu sirop de...
Preşedintele SUA Joe Biden a recunoscut joi că atacurile împotriva rebelilor houthi din Yemen, susţinuţi de Iran, nu descurajează atacurile grupurilor în...
Fostul preşedinte republican Donald Trump îşi continuă campania în vederea obţinerii învestiturii republicane pentru a candida în alegerile prezidenţiale...