UPDATE-Preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi efectuează o vizită în Taiwan, în pofida unor ameninţări ale Chinei; avioane chineze de tip Su-35 traversează Strâmtoarea Taiwan, Bejingul anunţă ”acţiuni militare ţintite” Externe 2 aug 2022
Liderul Al-Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri, ucis în balconul unei case, în cartierul înstărit Sherpur din Kabul, cu două rachete de tip Hellfire, într-un atac cu un avion american fără pilot ordonat de Biden Externe 2 aug 2022
Medvedev acuză o ”piratare” după o postare care punea în discuţie suveranitatea unor foste republici sovietice; Georgia nu poate să existe decât făcând parte din Rusia, iar Kazahstanul un ”stat artificial” comite un ”genocid” al minorităţii ruse, se arată Externe 2 aug 2022
SUA ”vor plăti preţul” în cazul unei vizite a lui Nancy Pelosi în Taiwan, ameninţă China; ea ar urma să aterizeze pe insulă marţi seara şi să se întâlnească miercuri cu vicepreşedintele Parlamentului taiwanez Tsai Chi-chang Externe 2 aug 2022
Prima încărcătură de cereale din Ucraina urmează să sosească la Istanbul după miezul nopţii de marţi spre miercuri, anunţă Ministerul turc al Apărării; cargoul Razoni şi-a deconectat Sistemul de Identificare Automată în largul României Externe 2 aug 2022
SUA urmează să trimită Ucrainei armament suplimentar în valoare de 550 de milioane de dolari, inclusiv muniţie pentru HIMARS şi obuze Externe 1 aug 2022
Biden este în continuare pozitiv covid-19, probabil din cauza Paxlovid, dar se simte bine, anunţă medicul său personal, dr. Kevin O'Connor Externe 1 aug 2022
Putin respinge, la Conferinţa TNP de la ONU, orice război nuclear. ”Nu pot exista învingători într-un război nuclear”; SUA, M.Britanie şi Franţa îndeamnă Rusia ”să-şi înceteze retorica nucleară şi atitudinea iresponsabilă şi periculoasă” Externe 1 aug 2022
Omenirea se află la doar ”o neînţelegere” sau ”o eroare de judecată” distanţă de ”aneantizarea nucleară”, avertizează Antonio Guterres la o Conferinţă a statelor semnatare ale Tratatului Neproliferării Nucleare Externe 1 aug 2022
Justiţia britanică respinge un recurs de ultim moment al părinţilor împotriva opririi îngrijirilor lui Archie Battersbee, un băiat de 12 ani în stare vegetativă din aprilie; a participat la o provocare online care consta în a-şi ţine respiraţia până la le Externe 1 aug 2022
Xi Jinping, primit de Trump la Washington, afirmă că China şi Statele Unite ar trebui să fie „parteneri, nu rivali”/ VIDEOastăzi, 05:58
Nicuşor Dan: Dizolvarea Parlamentului nu este ceva ce eu să-mi doresc. Când eşti politician, încerci să faci ceea ce-şi doresc cetăţenii şi cetăţenii doresc să se termine criza asta/ Felul ăsta nu poate să fie decât unul negociat de partideieri, 23:02
Violenţe în Piaţa Victoriei – Procurorii cer arestare preventivă pentru încă 14 persoane din cele 27 ridicate după percheziţii / Zece au primit deja mandate pentru 30 de zileieri, 14:04
Gimnastică: La 51 de ani, Oksana Şuşovitina s-a calificat în finală la sărituri la Jocurile Asiaticeieri, 11:57
Profit.roULTIMA ORĂ FOTO Orange declanșează în România un val de disponibilizări. Plecări voluntare și pensionări anticipate. Mesaj al CEO-ului
Spotmedia.roNebunia pașapoartelor învelite în folie de aluminiu. De ce să faci așa ceva și e metoda cu adevărat utilă? Ce spun experții
Reţele Electrice România a modernizat staţia electrică Filaret din Bucureşti, prin investiţii de aproape 79 de milioane de lei
Acum este momentul potrivit pentru rezervare in Oman, noua destinatie exotica: 2 reduceri cumulate şi tarife protejate
Vodafone lansează GEN10 şi caută următoarea generaţie de campioni a României alături de Nadia Comăneci şi Ciprian Marica
România şi Republica Moldova, de la dialog la investiţii: F.E.R.M. construieşte noi punţi economice peste Prut
UPDATE - Un judecător a anulat interdicţia impusă de Trump la Casa Albă împotriva CNN, MS NOW şi Politico şi dispune restabilirea imediată a accesului pentru jurnaliştii celor trei instituţii mediaastăzi, 08:39
Mureşan, despre acuzaţia că a făcut programul de guvernare cu ajutorul inteligenţei artificiale: E simpatică această acuză. Cred că am intrat pe telefon pe ChatGPT de 3-4 ori în viaţa mea, dar e clar că nu poţi face un program de guvernare pe telefonieri, 23:39
Dr. Eugenia Bratu (INSP): Uităm să bem apă şi câteodată chiar mâncăm în loc să bem apă, ne este sete şi confundăm senzaţiileastăzi, 00:01
Arabia Saudită lansează primele maşini electrice, Ceer; startupul vrea să construiască o industrie auto saudităastăzi, 08:12
Harvey Weinstein a fost condamnat din nou la 15 ani de închisoare pentru agresiune sexuală comisă în 2006astăzi, 07:10
Scriitorul Thélyson Orélien, acuzat că şi-a scris cartea cu ajutorul AI, este acum vizat de acuzaţii de plagiat în Canadaastăzi, 10:55Cultură-Media
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informaţiile privind conducerile companiilor de stat / Sunt disponibile peste 1.350 de documente publice / Ce salarii se încasează? / Oana Gheorghiu: Toţi cetăţenii au dreptul să ştie astăzi, 10:45Economic
Guvernul a plătit 12,1 milioane de lei de la fondul de rezervă pentru lucrări hidrotehnice la Cernavodă şi pregăteşte noi intervenţii. Cum explică neoperarea utilajului AFDJ de dragare în septembrie: A dat de praguri ale fundului albiei astăzi, 10:45Economic
Încep discuţiile cu agenţia S&P - Nazare: Avem argumente puternice că ţintele de deficit stabilite pentru acest an sunt realizabile. Sunt şi lucruri de explicat, dar şi argumente serioase pentru menţinerea ratingului/ Ce spune despre pensii şi salariiastăzi, 10:44Economic
Cotidianul „The New York Times”, dat în judecată de acţionari pentru părtinire anti-Israelastăzi, 10:40Cultură-Media
INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei s-a majorat ca serie brută cu 9,9%, în iulie 2026, faţă de iunie. Scădere de 9%, la şapte luni astăzi, 10:21Economic
Mari premiere internaţionale, animaţie incluzivă şi „Viva Carmen!” în deschidere/ Programul complet şi biletele pentru Animest.21 sunt disponibile online/ VIDEOastăzi, 10:13Entertainment