Omenirea se află la doar ”o neînţelegere” sau ”o eroare de judecată” distanţă de ”aneantizarea nucleară”, avertizează luni secretarul general al ONU Antonio Guterres, care consideră că un astfel de ”pericol nuclear nu a mai fost cunoscut de la apogeul Războiului Rece” şi îndeamnă la construirea unei lumi ”fără arme nucleare”, în deschiderea unei Conferinţe a celor 191 de state semnatare ale Tratatului Neproliferării Nucleare (TNP), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am fost extraordinar de norocoşi până în prezent. Însă norocul nu este o strategie şi nici un scut care să împiedice tensiuni geopolitice să degenereze în conflct nuclear”, a subliniat Antonio Guterres în deschiderea unei Conferinţe a celor 191 de state semnatare ale TNP.

”Azi omenirea se află doar la o neînţelegere, o eroare de calcul distanţă de anentizarea nucleară”, a subliniat el, îndemnând la construirea unei lumi ”debarasate de arme nucleare”.

Cea de 10-a Conferinţă de examinare a TNP - un tratat care a intrat în vigoare în 1970 cu scopul de a împiedica răspândirea armamentului nuclear - se desfăşoară până la 26 august la sediul ONU, la New York, după ce a fost amânată în mai multe rânduri, începând din 2020, din cauza pandemiei covid-19.

Această reuniune este o ”oportunitate de consolidare a acestui tratat şi de punere în acord cu lumea de azi”, a declarat Antonio Guterres, exprimându-şi speranţa unei reafirmări a nefolosirii armei nucleare, dar şi a unor ”noi angajamente” de reducere a arsenalului nuclear.

”Eliminarea armelor nucleare este singura garanţie că ele nu vor fi folosite niciodată”, a adăugat secretarul general al ONU, precizând că urmează să se ducă, peste câteva zile, la Hiroshima la comemorarea bombardamentului american.

APROAPE 13.000 DE ARME NUCLEARE ÎN LUME

”Aproape 13.000 de arme nucleare sunt stocate în arsenale în întreaga lume, într-un moment în care riscurile unei proliferări cresc, iar garanţiile prevenirii acestei escaladări slăbesc”, deplânge Antonio Guterres, evocând ”crize” în Orientul Mijlociu, în Peninsula Coreea şi invazia Ucrainei de către Rusia.

În ianuare, cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU - Statele Unite, China, Rusia, Regatul Unit şi Franţa, care sunt şi puteri nucleare - s-au angajat ”să prevină continuarea diseminării” nucleare, chiar înaintea unei noi amânări a Conferinţei de examinare a TNP.

La ultima Conferinţă, în 2015, părţile nu au ajuns la un acord asupra problemelor de fond.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.