Ministrul propus al Transporturilor, Lucian Bode, i-a transmis lui Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, la audierile din cadrul comisiilor parlamentare...
Deputatul USR Cristian Seidler a încercat, luni, introducerea pe ordinea de zi a şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a proiectului de lege...
În data de 17 decembrie 1989, la Timişoara erau trase primele focuri de armă şi cădeau seceraţi sub gloanţe primii tineri ai Revoluţiei. În Oraşul -...
Prima zi a votului în străinătate pentru alegerile prezidenţiale 2019 s-a încheiat în 777 de secţii de votare din Europa, Asia, Africa şi Australia, iar...
Angela Merkel a promis joi cea mai mare fermitate faţă de extremismul de dreapta, la o zi după atentatul antisemit din Germania care, potrivit justiţiei, viza...
Sute de locuitori ai Hong Kongului s-au adunat miercuri în faţa şcolii tânărului manifestant în vârstă de 18 ani rănit marţi într-un tir cu gloanţe...
Un manifestant de la Hong Kong a fost rănit prin împuşcare, la Hong Kong, unde zeci de mii de manifestanţi în favoarea democraţiei au ieşit în stradă,...
China a făcut marţi o adevărată demonstraţie de forţă, printr-o defilare militară-record, cu ocazia marcării a 70 de ani de regim comunist, sfidat la...
Europarlamentarul Sigfried Mureşan anunţă că ordinea de zi a Comisiei juridice, care trebuia să discute cazul Plumb, a fost respinsă.
Prinţul Harry al Marii Britanii a împlinit 35 de ani duminică iar familia regală i-a transmis felicitări pe reţelele de socializare.
Opt din zece angajaţi care sunt părinţi intenţionează să lipsească de la serviciu pentru a participa la festivitatea de deschidere a noului an şcolar...
Solstiţiul de vară va debuta anul acesta vineri, la ora 18.54, ziua de 21 iunie fiind cea mai lungă din an şi marcând începutul verii astronomice.
Membrii formaţiei americane Metallica i-au făcut un cadou extraordinar unui puşti în vârstă de 13 ani, invitându-l să cânte împreună pe scenă piesa...
Pentru orice persoana, ziua de nastere este in sine un moment special si un prilej de a sarbatori alaturi de familie si prieteni. Cu atat mai mult cand vorbim de...
Guvernul a stabilit, vineri, ca ziua de marţi 30 aprilie, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul bugetar, având în vedere că luni 29 aprilie este...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a hotărât să instituie, prin decret, data de 11 martie drept zi naţională în memoria victimelor terorismului, a...
Franţa urmează să transforme în perioada următoare data de 24 aprilie în ”Ziua naţională a comemorării genocidului armean”, a anunţat marţi, în...
Cea mai deprimantă zi a acestui an a fost stabilită, în urma unor sondaje, 21 ianuarie, starea de spirit a oamenilor fiind afectată de bugetul scăzut de...
Oamenii de ştiinţă americani consideră că au rezolvat un mister privind sistemul solar - durata unei zile pe planeta Saturn. Folosindu-se de date...
Curtea Constituţională discută miercuri opt sesizări de neconstituţionalitate depuse de opoziţie, de preşedintele Iohannis şi într-un caz şi de ICCJ,...
Trenul special al lui Kim Jong Un a părăsit miercuri Beijingul, după cea de a patra vizită a dictatorului nord-coreean la vecinul său, menită se pare să le...
Poliţia portugheză a anunţat că implementează ”un dispozitiv de securitate adecvat” menit să facă faţă, vineri, unei prime zile de mobilizare...
Mesajul „La mulţi ani cu executare!” a fost proiectat, duminică seară, pe o clădire din Piaţa Victoriei din Capitală, de ziua de naştere a liderului...
Antrenorul Pep Guardiola le-a anulat ziua liberă jucătorilor săi, fiind nemulţumit de evoluţia lor din meciul câştigat cu Fulham, cu scorul de 3-0. El i-a...